Iustin Cionca: Bugetul primăriilor din județ poate fi votat cu trei luni mai devreme decât anul trecut!

by Adrian Pavel

Primăriile din județul Arad își pot vota bugetele printre primele din țară! Acest lucru se datorează faptului că astăzi Consiliul Județean Arad a alocat primăriilor sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. Asta permite ca fiecare unitate administrativ-teritorială să își poată vota bugetul, cu trei luni mai devreme decât anul trecut, ceea ce înseamnă că se pot aloca bani pentru lucrări și pot începe investițiile pe care le solicită locuitorii satelor, comunelor și orașelor din județ.

„Continuăm și în acest an parteneriatul cu comunitățile locale, răspundem necesităților acestora și sprijinim proiectele pe care le au administrațiile locale. Am avut întâlniri cu primarii, am primit propunerile acestora și vom sprijini proiectele prioritare ale comunităților. Acest sprijin direct se adaugă altor investiții ale Consiliului Județean, în special în drumuri, pentru a contribui la dezvoltarea comunităților locale”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad a cofinanțat, în ultimii cinci ani, peste 1300 de proiecte de dezvoltare în localitățile județului. Aceste proiecte vizează rețele de apă și de canalizare, drumuri, străzi și trotuare, școli și grădinițe, capele, iluminat public etc. Și anul acesta, prin votul de astăzi al consilierilor județeni, aprox. 300 de proiecte din județ primesc co-finanțare, în funcție de criteriile stabilite încă de anul trecut de Consiliul Județean Arad.

„Am avut în vedere sursele de venit ale fiecărei primării, banii pe care îi cheltuiesc pentru salarii, proiectele pe care le au în derulare și pe care și le propun pe următorul ciclu de finanțare, dar și faptul că nu am vrut să finanțăm proiecte pentru care primăriile pot obține finanțare guvernamentală sau europeană. Apoi, este important să fim atenți la investițiile în derulare, care necesită cofinanțări, să nu lăsăm primăriile în imposibilitatea de a-și duce proiectele mai departe. Nu în ultimul rând, am păstrat o rezervă bugetară pentru investițiile viitoare, încă neprevăzute. Să nu uităm că suntem în noul ciclu de finanțare și este posibil ca viteza de reacție a primăriilor să facă diferența între cele care vor primi și cele care nu primesc finanțare. Iar aici va fi important ca și Consiliul Județean Arad să fie pregătit să intervină de îndată ce este solicitat sprijinul nostru”, a declarat Iustin Cionca.

Facebook Comments