Acțiune de amploare pe raza localității Sântana

by Dana B.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei cei ai orașului Sântana au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune de amploare pe raza localității.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sacțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 (pentru protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite) în valoare de 10.000 de lei, 2 sacțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 (privind ordinea și liniștea publică) în valoare de 1.200 de lei și o sancțiune contravențională conform O.U.G. 195/2003 (privind circulația pe drumurile publice), în valoare de 2.320 de lei.

Au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 1.680 țigarete netimbrate și 104 tablete de ciocolată având termenul de valabilitate expirat.

Polițiștii au întocmit 2 dosare de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai orașului Sântana au depistat o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate, care, în calitate de administrator al unei societăți comerciale ar fi deținut și comercializat 701 artificii (lumânări de tort), fără a deține acest drept. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost indisponibilizată, pe numele celei în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală conform Legii 126/1995, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

 

Facebook Comments