8 NOIEMBRIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A RADIOLOGIEI

by Dana B.

Ziua internațională a radiologiei, marcată în fiecare an la 8 noiembrie, este dedicată în 2016 imagisticii sânului și rolului esențial pe care radiologia îl joacă în detectarea, diagnosticul și managementul bolilor de sân.

Inițiativa din 2016 este susținută de Societatea Europeană de Imagistică a Sânului (European Society of Breast Imaging — EUSOBI) și Societatea de Imagistică a Sânului (Society of Breast Imaging — SBI), potrivit site-ului internationaldayofradiology.com.

Un punct cheie asupra căruia organizatorii vor să tragă un semnal de alarmă și în 2016 este legat de importanța implicării în campaniile de protecție împotriva radiațiilor (campania EuroSafe Imaging, Image Wisely), care atrag atenția asupra nevoii de a utiliza doze optime de radiație în imagistica medicală.

Tot pentru a marca Ziua internațională a radiologiei din 2016, Societatea Europeană de Radiologie va lansa cartea „Screening & Beyond”, care oferă o privire de ansamblu asupra imagisticii sânului și care conține contribuții ale unor radiologi renumiți din lume.

Marcarea zilei de 8 noiembrie ca zi internațională a radiologiei este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește importanța acestei specialități medicale.

2016 este cel de-al cincilea an în care se marchează Ziua internațională a radiologiei. În anii anteriori, evenimentul a fost dedicat imagisticii oncologice (2012), imagisticii pulmonare (2013), imagisticii creierului (2014) și imagisticii pediatrice (2015).

Ziua internațională a radiologiei a fost marcată pentru prima dată în 2012 și este continuatoarea Zilei europene a radiologiei, lansată în 2011 și sărbătorită doar o singură dată, la 11 februarie același an, cu ocazia comemorării fizicianului Wilhelm Conrad Röntgen, care a descoperit, în 1895, razele X.

Radiologia este o ramură a medicinei care examinează corpul uman cu ajutorul razelor X, în vederea stabilirii diagnosticelor sau a tratării și gestionării bolilor vizualizate. Printre tehnologiile imagistice utilizate de radiologi se numără: ultrasonografia, tomografia computerizată (CT), medicina nucleară, tomografia prin emisie de pozitroni, rezonanța magnetică nucleară (RMN). Cea mai cunoscută subspecialitate a radiologiei este cea folosită cu scopul diagnosticării, în acest sens radiografia sau roentgenografia fiind una dintre cele mai frecvente aplicații imagistice folosite. Radiografiile sunt astfel produse prin transmiterea de raze X printr-un pacient către un dispozitiv de captare, pentru ca apoi să fie convertite într-o imagine pentru diagnostic, potrivit site-ului webclinic.ro/.

În afară de radiologia de diagnosticare, există și radiologia intervențională, care utilizează imaginea ghidată obținută cu ajutorul razelor X pentru efectuarea de proceduri minim-invazive, în scop de diagnostic și tratament pentru numeroase boli ale diverselor organe. Este folosită cu efecte foarte bune în proceduri precum angioplastia, embolizarea, regresarea leziunilor vasculare, dilatarea și stentarea la nivelul vaselor de sânge.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments