5 SEPTEMBRIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CARITĂȚII

by Dana B.

Acțiunile de caritate contribuie la promovarea dialogului, a solidarității și înțelegerii reciproce între oameni, în situația în care sărăcia persistă în toate țările lumii, indiferent de situația lor economică, socială și culturală, mai ales în țările în curs de dezvoltare, potrivit ONU.

În semn de recunoaștere a eforturilor organizațiilor de caritate și a persoanelor, inclusiv a activității Maicii Tereza, în atenuarea crizelor umanitare și a suferinței umane în cadrul și între națiuni, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția /RES/ 67/105 a desemnat ziua de 5 septembrie ca Ziua internațională a carității. Data din 5 septembrie a fost aleasă pentru a comemora trecerea în neființă a Maicii Tereza.

Organizația Națiunilor Unite invită toate statele membre și toate organizațiile internaționale și regionale, precum și societatea civilă, inclusiv organizațiile și persoanele non-guvernamentale, pentru a marca Ziua internațională a carității într-un mod adecvat, prin încurajarea actelor de caritate, inclusiv prin educație și activități de sensibilizare a opiniei publice.

Acțiunile de caritate, cum ar fi voluntariatul și filantropia, contribuie la crearea unei societăți incluzive și mai rezistente. Caritatea poate atenua efectele celor mai grave crize umanitare, asigură, de asemenea, suplimentarea serviciilor publice în sănătate, educație, locuințe și protecția copilului. Aceasta ajută la progresul culturii, științei, sportului, precum și la protecția patrimoniului cultural și natural. De asemenea, promovează drepturile celor marginalizați și defavorizați și face cunoscut mesajul omenirii în situații de conflict.

Ziua internațională a carității a fost stabilită cu obiectivul de a sensibiliza și a mobiliza oameni, ONG-uri și părțile interesate din întreaga lume pentru a ajuta prin voluntariat și activități filantropice.
***
Maica Tereza, călugăriță și misionară, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje. Părinții săi erau de origine albaneză, catolici. În 1929 a plecat în India, unde s-a dedicat celor nevoiași. În 1948, a devenit cetățean indian. A fondat ordinul Misionarele Carității în Calcutta, în 1950, care a devenit cunoscut pentru activitatea sa în rândul celor săraci și bolnavi.

În 1995 susținea financiar, din donații publice, 534 de cămine în 115 țări, iar în 1997, congregația număra 4.000 de surori în 610 fundații din 123 de țări. Activitatea desfășurată de Maica Tereza s-a bucurat de apreciere în lumea întreagă.

Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acțiunile de caritate săvârșite pentru semenii săi din întreaga lume, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincție primită a fost Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viață închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferințelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt — pentru întreaga sa operă de caritate. A pledat mereu pentru pace, indiferent de religia popoarelor.

Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 1979. Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, așa cum era prevăzut, cu un banchet, Maica Tereza anulându-l pentru a organiza o masă de Crăciun pentru 2.000 de săraci.

După decernarea premiului, Maica Tereza a întreprins o serie de vizite în SUA, Uniunea Sovietică, RFG, RDG, Albania și China.

La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregației Misionarele Carității de pe Lower Circular Road din Calcutta. La ceremonia religioasă au participat 400 de demnitari din 23 de țări ale lumii.

Facebook Comments