16 noiembrie – Ziua transporturilor militare

by Dana B.

La 16 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua transporturilor militare.

Odată cu înființarea celui de-al doilea batalion de geniu, prin Înaltul Decret nr. 2550, la 16 noiembrie 1880, s-a constituit și câte o companie de căi ferate, primele subunități de acest fel din Armata Română.

Începând cu 1 august 1949, delegatul Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru Transporturi nr. 7 aparține de Marele Stat Major, Secția Centrală Comunicații Militare, delegatul MApN pentru Transporturi numindu-se șeful Serviciului de Transporturi Militare la Regionala de Căi Ferate Brașov.

De-a lungul timpului, serviciul a trecut printr-o serie de reorganizări, schimbându-și și denumirea. La 7 august 2002, Biroul Transporturi Militare Teritoriale nr. 15 Brașov a trecut în subordinea Centrului de Coordonare a Mișcării din cadrul Statul Major General, sub titulatura de Biroul Transporturi Militare nr. 15 Brașov, care, la 1 ianuarie 2004, a revenit în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit, potrivit ”Calendarului tradițiilor militare” (2010).

Apariția primelor structuri de transporturi militare în Armata Română și evoluția lor ulterioară au fost impuse de nevoile asigurării cantităților din ce în ce mai mari de materiale necesare sprijinului logistic, creșterii distanțelor, concomitent cu necesitatea reducerii timpului de reacție. Aceste cerințe au devenit cu atât mai stringente, pentru armată, din momentul aderării țării noastre la Alianța Nord-Atlantică, la 29 martie 2004.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments