UTA va juca trei sâmbete la rând în SuperLiga: arădenii s-ar putea muta la Mediaș!

by Sorin Haut

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapelor 10, 11 și 12 din SuperLigă. După un start de campionat în care a jucat doar vineri sau luni (cu excepția meciului de la Sibiu, cu Hermannstadt), UTA va disputa trei partide la rând într-o zi de sâmbătă: la Botoșani, probabil la Mediaș (după jumătatea lunii sunt anunțate să înceapă lucrările la gazonul Arenei Francisc Neuman) cu FC Voluntari și la Ploiești, cu Petrolul. Până atunci, UTA va disputa posibilul ultim meci de la Arad de dinaintea începerii lucrărilor la stadion, vineri, 15 septembrie, cu Universitatea Cluj, duel contând pentru etapa a noua.

Conducerea clubului arădean ar fi decis ca pe perioada înlocuirii gazonului să își dispute meciurile de acasă la Mediaș. Nu e nimic însă oficial, nici în privința datei de începere a lucrărilor la gazon și nici a arenei pe care va juca UTA, un anunț în acest sens urmând să fie făcut probabil în cursul săptămânii viitoare:

Iată programul complet al celor trei runde:

Etapa a 10-a

Vineri, 22 septembrie

Ora 18:00 FC U Craiova – Oțelul Galați

Ora 21:00 Dinamo – Farul Constanța

Sâmbătă, 23 septembrie

Ora 14:30 FC Voluntari – Politehnica Iași

Ora 18:45 FC Botoșani – UTA

Ora 21:30 Universitatea Cluj – Universitatea Craiova

Duminică, 24 septembrie

Ora 18:15 Petrolul Ploiești – AFC Hermannstadt

Ora 21:00 Sepsi OSK – FCSB

Luni, 25 septembrie

Ora 21:00 Rapid – CFR Cluj.

Etapa a 11-a

Vineri, 29 septembrie

Ora 21:00 Oțelul Galați – Dinamo

Sâmbătă, 30 septembrie

Ora 14:30 UTA – FC Voluntari

Ora 21:30 Farul – Sepsi OSK

Duminică, 1 octombrie

Ora 15:00 Universitatea Craiova – FC Botoșani

Ora 18:00 AFC Hermannstadt – Rapid

Ora 21:00 CFR Cluj – FC U Craiova

Luni, 2 octombrie

Ora 18:00 Politehnica Iaşi  – Petrolul Ploiești

Ora 21:00 FCSB – Universitatea Cluj.

Etapa a 12-a (orele de disputare vor fi anunțate ulterior)

Vineri, 6 octombrie

FC U Craiova – AFC Hermannstadt

Rapid – Politehnica Iași

Sâmbătă, 7 octombrie

Petrolul Ploiești – UTA

FC Voluntari – Universitatea Craiova

FC Botoșani – FCSB

Duminică, 8 octombrie

Dinamo – CFR Cluj

Oțelul Galați – Farul

Luni, 9 octombrie

Universitatea Cluj – Sepsi OSK.

 

 

Facebook Comments