UTA nu vrea în vacanță și arată cine este șefa în play-out! Rednic îi „îngroapă” pe ieșeni

by Sorin Haut

UTA nu a avut milă de suferinda Poli Iași și deși și-a asigurat matematic salvarea după victoria cu Oțelul a învins și astăzi în Copou, 2-0, pentru a prelua șefia în play-out-ul SuperLigii! Practic, roș-albii le-au stricat sărbătoarea ieșenilor, Politehnica împlinind sâmbătă 79 de ani de la înființare. Nici măcar disperarea gazdelor, care erau pe loc direct retrogradabil, nu l-a impresionat pe Rednic, venit în Copou cu ambiții mari. Chiar dacă nu a putut conta pe Benga, Fabry și Freitas, antrenorul arădenilor a avut mult curaj, începând cu trei juniori la mijloc, Mihai, Vulturar și Rareș Pop, dar și cu jamaicanul Lawrence, titular în premieră. A fost prima victorie în play-out, venită după un joc solid, foarte bun tactic și cu angajament de parcă UTA ar fi avut mare nevoie de puncte. Totuși, debutul de meci a fost echilibrat: mai întâi, Omondi a tras de la 22 de metri puțin pe lângă poartă, pentru ca apoi Iacob să prindă în doi timpi un șut trimis de la distanță de Marchioni. În minutul 35, Bettaieb a intrat în careu și a driblat doi adversari, dar șutul a fost blocat. După un minut, Omondi l-a lansat excelent pe Micovschi, golgheterul UTA-ei a încercat să-i centreze lui Luckassen, dar Lung a reușit să intervină salvator. Pe finalul primei părți, Iacob a avut o intervenție excelentă la o reluare a lui Bouhenna, căpitanul UTA-ei fiind la post și în ultimul minut al reprizei, când a prins un nou șut a lui Marchioni. Moldovenii au început montați repriza secundă, dar s-au lovit de o apărare atentă, ce a oferit adversarei puține spații. În minutul 58, nou intratul Trif a centrat din stânga pentru Rareș Pop, aflat într-o poziție ideală în careu, dar șutul acestuia l-a lovit în spate pe Ispas și a ieșit în corner, prima mare ocazie a arădenilor!

Ezekiel și Luckassen au adus încă trei puncte mari pentru trupa lui Rednic

A fost însă șansa ce anunța deschiderea scorului, atunci când după un contraatac școală purtat în trei, pe traseul Ezekiel – Pop – Omondi, primul a marcat din fața porții după centrarea lui Rareș Pop. În minutul 68, pe un nou contraatac, Luckassen l-a găsit pe Rareș Pop cu o pasă lungă, neobositul junior utist a avansat și a centrat în careu pentru Căpușă, al cărui șut a fost respins salvator de Lung jr. În minutul 70, „centralul” Andrei Chivulete a dictat penalty pentru gazde după un presupus henț comis în careu de Mihai, dar după ce a urmărit faza pe monitorul VAR a schimbat decizia, mingea lovindu-l în cap pe mijlocașul arădean. Cu un sfert de oră înainte de final, Stolnik și-a salvat echipa de două ori, respingând mai întâi un balon din fața porții, iar la faza următoare chiar de pe linie! În minutul 83, Stahl a scăpat în partea dreaptă și a încercat să îi centreze lui Luckassen, dar Bouhenna a salvat in extremis. După un minut, Căpușă i-a trimis lui Ezekiel, care a deviat pentru Luckassen, iar acesta a avansat până în careu și a înscris cu un șut la colțul lung. Faza a fost analizată la VAR, dar golul a fost validat. Ieșenii au măcinat în gol pe final, iar UTA a fost de netrecut astăzi, victorie cu 2-0 și trupa lui Rednic preia șefia în play-out, profitând și de eșecul lui Hermannstadt la Galați. De cealaltă parte, Iașul lui Tony ajunge pe ultimul loc și e tot mai aproape de Liga a II-a! Pentru utiști urmează meciul cu FC U Craiova, de la Arad, care se va disputa luni, 6 mai, în cadrul penultimei etape din play-out. În timp ce vrea să termine prima în această grupă valorică, UTA arbitrează în paralel și lupta dramatică de la retrogradare, oltenii având nevoie disperată de puncte.

Formații:

Politehnica Iași: Lung jr. – Todoroski, F. Ilie, Bouhenna, R. Ispas (Allanzinho 63) –  Marchioni (Jatoba 79), Bordeianu – Stefanovici, Al. Roman, Bettaieb (Kabran 72) – S. Buș (Harrison 63). Antrenor: Tony da Silva

UTA: Iacob – Rodrigues (Căpușă 46), Stolnik, Conte, Lawrence (Ezekiel 55) – Vulturar (A. Lopez 77), Cr. Mihai – R. Pop (Stahl 72), Omondi, Micovschi (Trif 55) – Luckassen. Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Andrei Chivulete – Andrei Constantinescu (ambii din București), Alexandru Vișan (Galați). Camera VAR: Claudiu Marcu și Alexandru Filip (ambii din Constanța). Observator FRF: Marian Salomir (Cluj). Delegat LPF: Dan Potocianu (București).

FOTO: UTA Arad

Facebook Comments