UPDATE: UTA riscă interdicție la transferuri de la FIFA dacă nu plătește taxa de formare pentru Otele

by Sorin Haut

UTA a reacționat rapid după știrea apărută în această seară, conform căreia ar avea interdicție la transferuri din partea FIFA. Iată informarea clubului arădean, care face clarificări, dar nu spune și despre ce sumă ar fi vorba în cazul taxei de formare pentru nigerianul Philip Otele, adus de la Zalgiris:

Clubul UTA nu are niciun litigiu pe rol la FIFA cu vreun jucător sau vreun club, cărora să le datoreze o sumă de bani. 
FIFA a stabilit o taxă de formare pentru jucătorul Philip Otele, transferat la clubul nostru din postura de fotbalist liber de contract, sub vârsta de 23 de ani. Măsura de interdicție s-ar aplica doar daca UTA nu achită suma până la prima perioadă de mercato, dar clubul nostru și-a asumat plata acestei taxe la momentul transferului pe care o va achita în curând.

Știre inițială:

Conform as.ro, UTA a primit interdicție la transferuri din partea FIFA. Ca și sursă, site-ul respectiv invocă platforma oficială a FIFA, Transfer Matching System, care poate fi accesată pe baza unui cont doar de către cluburile afiliate. Din câte se pare, clubului UTA i se trage de la Federația belgiană, care solicită grila lui Virgiliu Postolachi în numele lui Royal Excel Mouscron, grupare desființată în această vară.

Gruparea arădeană și-a asumat acest risc în momentul legitimării internaționalului basarabean.  Suma pe care ar trebui să o achite clubul UTA pentru a scăpa de interdicția la transferuri este undeva între 35 și 50 de mii de euro. Iar oficialii arădeni trebuie să se miște repede, pentru că Laszlo Balint a solicitat întăriri urgente în iarnă.

Facebook Comments