UN INCENDIU A AVUT LOC PE DEALUL VIILOR, O VICTIMA CU ARSURI GRAVE

by Paula Craciun

 

În această dimineaţă, la ora 03.20, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, a fost apelat prin numărul unic de urgenţă 112, de către o persoană aflată în trafic în oraşul Ineu, acesta anunţând un incendiu ce părea de vegetaţie uscată, în zona „caselor de vacanţă” aflate în zona de deal a oraşului.

A fost alertată Garda nr.1 de intervenţie Ineu, care s-a deplasat la locul indicat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, 1 ofiţer şi 5 subofiţeri. În momentul sosirii la faţa locului, au constatat că incendiu a cuprins o construcţie din lemn folosită ocazional (casă de vacanţă). Incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi generalizat la acoperişul terasei a imobilului şi la faţada acestuia, favorizat de prezenţa materialului combustibil (lemn) din care este construit imobilul. În curtea imobilului a fost găsită o persoană de sex masculina în varstă de 62 de ani care s-a autoevacuat din casă, persoană ce prezenta arsuri la membrele superioare şi inferioare.

A fost solicitată în sprijin încă o autospecială de stingere cu apă şi spumă de capacitate mărită şi o autospecială de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă staţia Ineu.

În urma intervenţiei ce a durat aproximativ 2 ore incendiul a fost izolat, limitat şi lichidat în parametrii găsiţi fără a se extinde la întreaga construcţiei. Au ars elementele de construcţie ale acoperişului în suprafaţă de 130 mp şi unele bunuri ce se aflau pe terasă.

Persoana rănită a fost transportată la spitalul Ineu, ulterior fiind preluată de către echipajul SMURD al Detasamentului Arad si transportată la UPU Arad.

În urma cercetării efectuată s-a stabilit ca şi cauză probabilă a incendiului „foc deschis în spaţii deschise„

 

 

Facebook Comments