Polițiștii au identificat autorul accidentului mortal de la Zimandu Nou
În urmă cu puțin timp, pe raza localității Zimand, a fost depistată o persoană despre care există suspiciunea că ar fi responsabilă de accidentul mortal din noaptea de 15/16 Iunie a.c., în persoana unui bărbat de 59 de de ani, din Zimand. Bărbatul a fost condus la sediul poliției,...
Mai mulți arădeni, beneficiari de ajutor social, au adunat peste o mie de saci cu gunoi
Un număr de cinci străzi din municipiu sunt mai curate în urma acțiunii de salubrizare dispuse de polițiștii locali din cadrul Biroul Supraveghere Comunitară în zilele de 18 și 19 iunie 2019. Operațiunile de salubrizare ce se vor încheia pe data de 21 iunie 2019 sunt derulate de către...
(FOTO) Podul groazei, pe un drum județean din Arad, aflat în administrarea CJA. Nu poți trece nici cu bicicleta
Zilnic aflăm cât de buni sunt cei care administrează județul Arad, cum atrag milioane și milioane de euro, lei, dolari. Cum repară drumurile de la un cap la celălalt. Dacă n-ai fi din Arad, te-ai minuna de atâta hărnicie și nici prin cap nu ți-ar trece că într-un județ atât de bine...
Un primar PNL amenință că va duce gunoiul din comună în fața CJA
Situația gestionării deșeurilor din județul Arad este explozivă, iar primarii de orașe și comune din zonele 2 și 5 sunt la capătul răbdării. Firma care a câștigat licitația pe aceste zone are mari probleme, având datorii la societatea care administrează groapa de gunoi, astfel...
(FOTO) Valul de spargeri de autoturisme continuă. Hoții au mai făcut o victimă în Arad
Tot mai mulți arădeni sunt victimele furturilor auto, în ultimele luni, iar astfel de cazuri sunt frecvente în mai toate cartierele din municipiul Arad, așa cum am mai anunțat și la începutul acestui an, iar situația de atunci nu s-a schimbat deloc. Multe dintre victime aleg să nu depună...
România debutează fabulos la Euro 2019! Arădeanul Petre, printre marcatori
Naţionala de tineret a României are un start fabulos, la Campionatul European de fotbal, din Italia şi San Marino! Susţinuţi admirabil de mii de suporteri români prezenţi în tribune, "tricolorii" pregătiţi de Mirel Rădoi au zdrobit, în această seară, redutabila reprezentativă a...
Atenţie, arădeni ! A apărut o nouă metodă de înșelăciune: acoperişul sau burlanul
Arădenii sunt avertizați de polițiștii locali să evite contactul cu persoanele care se oferă să execute lucrări de reparații „la negru” la acoperișurile sau zidurile imobilelor. Măsurile de protecție în scopul evitării unor neplăceri ulterioare sunt necesare cu atât mai mult cu...
Jandarmii arădeni sunt în doliu. Plutonierul-adjutant șef Claudiu Bănățan a murit la doar 48 de ani
La numai 48 de ani, Claudiu a plecat dintre noi mult prea devreme. Începând de astăzi Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a pierdut un om deosebit, scriu reprezentanții Jandarmeriei arădene pe pagina de Facebook a instituției. „Suntem profund îndurerați de pierderea camaradului...
Încă un consilier local din județul Arad a fost declarat incompatibil
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui consilier local din județul Arad. Este vorba despre Teodor Parasca, consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Mişca, Judeţul Arad. „În perioada 01 noiembrie 2013 - 24 iunie 2016 a deţinut...
Milioane de efemeride au apărut pe malul Mureşului, la marginea municipiului Arad
Milioane de efemeride au apărut, luni seară, chiar în a doua zi de Rusalii, pe malul Mureşului, la marginea municipiului Arad, fenomen care durează trei zile, timp în care fluturii, numiţi popular "rusalii" pentru că apar în perioada acestei sărbători, se împerechează şi mor, însă...
Evaluare Națională 2019. Astăzi, proba la Limba și literatura română
Evaluarea Națională 2019 începe azi cu examenul la Limba și literatura română, prima probă scrisă pe care o susțin elevii care își doresc admiterea la liceu. Suspansul mare e legat de subiectele care pică: ce text, ce autor, liric sau epic? Cum se rezolvă subiectele de la română...
Alertă de urgență de la ISU Arad! Cod portocaliu de vijelie, grindină și descărcări electrice
În această seară, între orele 20.55-22.00, Aradul este sub cod portocaliu meteorologic. Fenomenele vizate sunt: averse torențiale ce vor cumula 35-40 l/mp, grindină și frecvente descărcări electrice. ISU Arad sfătuiește arădenii să ia măsuri de adăpostire și evitarea spațiilor...
Un copil de 14 ani s-a înecat în balastiera din Sântana
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat, luni după amiază, într-o balastieră din Sântana. La fața locului au intervenit scafandrii de la ISU Arad, alături de echipaje de la SVSU Sântana și Ambulanța Arad. Copilul înecat a fost găsit la aproximativ 10 metri de mai și la 8 metri...
Cod galben de averse, vijelii și grindină în toată țara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă până miercuri seara în 40 de judeţe, anunță agerpres.ro. Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până miercuri, ora 23:00, în aproape...
Ștrandul Neptun, vizitat de peste 20.000 de arădeni, la acest final de săptămână
În aceste zile de weekend prelungit, arădenii au profitat, în număr impresionant, de vremea ideală pentru ștrand, dar și de facilităţile bazei de agrement de pe malul Mureşului. Implicarea municipalității și investițiile realizate au dat roade, atrăgând, în zilele de sâmbătă și...