Amenzile date în timpul stării de urgență sunt neconstituționale
Lovitură de la CCR: Amenzile date în timpul stării de urgență sunt neconstituționale. Potrivit reporterului Antena 3 Vasile Marcu, aceste amenzi pot fi atacate în instanță. "Decizia Curții se aplică doar pe viitor. De acum înainte nu mai pot fi date amenzi în asemenea cuantum, însă...
Gripă aviară în zona de est a Ungariei! Autoritățile din Arad sunt în alertă
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus măsuri specifice de supraveghere în judeţele Arad, Timiş şi Bihor, pentru a elimina riscul pătrunderii gripei aviare pe teritoriul României, în condiţiile în care virusul a fost confirmat în...
Anchetă la Spitalul Judeţean Arad: morții cu COVID-19 sunt raportați şi după o lună
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a deschis o anchetă cu privire la raportarea întârziată a unor decese cauzate de COVID-19, fiind vizaţi medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Şeful DSP Arad, Horea Timiş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că...
Șase noi cazuri confirmate cu COVID-19 la Arad. La nivel național, bilanțul a ajuns la 14.107
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.265 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 191 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate,...
Copiii defavorizați din Arad vor primi tablete. Proiectul a fost aprobat de CLM
Consilierii municipali au aprobat, miercuri, într-o ședință de îndată, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Arad. În urma rectificării, vor fi alocați 383 de mii de lei, pentru achiziția de tablete pentru copiii defavorizați din municipiu, un proiect inițiat...
Încă un arădean mort din cauza COVID-19. Numărul deceselor ajunge la 854 în România
13 noi decese care au legătură cu coronavirusul au fost anunțate de autorități miercuri dimineață. Bilanțul total crește la 854 de decese. Deces 842 Femeie, 80 ani, municipiul București. Data recoltării: 29.04.2020. Data confirmării: 30.04.2020. Data internării: 29.04.2020 în Spitalul...
În Arad se pregătește tratamentul cu plasmă al Covid
Conform declarațiilor medicului și senatorului USR Arad, Adrian Wiener, coordonatorul medical al spitalului Covid din Grădiște, a avut loc prima donare de plasmă convalescentă de la un pacient, cadru medical infectat și vindecat de Covid-19, din Arad. Adrian Wiener, senator USR Arad:...
325 de noi cazuri de îmbolvărie cu COVID-19 în România. 5 sunt din Arad
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.260 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 187 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate,...
Un biciclist de 80 de ani, mort în urma unui accident pe drumul Arad-Șofronea
Un accident mortal a avut loc astăzi pe drumul Arad-Șofronea. Din primele cercetări la fața locului, s-au stabilit următoarele: Astăzi, în jurul orei 9,20, un bărbat de 36 de ani, din județul Suceava, a condus un microbuz pe D.J. 709/B, dinspre Șofronea spre Arad. La km 8+228m, în afara...
Încă patru decese din cauza COVID-19, anunțate în Arad. Unii sunt morți de o lună
Grupul de Comunicare Strategică anunță noi decese în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus. Bilanțul ajunge la 827 de morți, pe teritoriul României. Deces 819 Femeie, 83 ani, județ Arad. Data internării: 18.04.2020 Spitalul Județean de Urgență Arad. Data recoltării:...
Modificări privind intervalul orar pentru intrarea în Ungaria, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I
Arad. În urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând din data de 05 mai 2020, autorităţile maghiare vor permite intrarea în Ungaria, cetăţenilor Uniunii Europene, în...
Mii de elevi din județul Arad nu au acces la învățământul online
Inspectoratul Școlar Județean Arad a realizat o situație a preșcolarilor și a eleviilor care nu au în posesie device-uri cu care să participe la activitățile de învățare online. Astfel la nivelul județului Arad sunt 5745 de elevi în această situație, adică apoximativ 9,4 % din...
Primăria a recepţionat, în sfârşit, gazonul noului stadion UTA
"Primăria Municipiului Arad, prin Serviciul Baze Sportive vă aduce la cunoștință faptul că la data de 30.04.2020 a avut loc o nouă întâlnire între Comisia de recepție la terminarea lucrărilor și reprezentanții constructorului SC RULOURI DE GAZON SRL. Comisia de recepție la...
Din 15 mai, Iohannis anunţă stare de alertă şi dă liber la pregătirea sportivilor! Ce restricţii se mai ridică
Klaus Iohannis, Președintele României, a precizat, într-o declarație oficială pe care a făcut-o luni, la prânz la Palatul Cotroceni, că sportivii pot intra în cantonamente începând cu data de 15 mai 2020. Iohannis a anunțat că starea de urgență nu se va mai prelungi, dar că România...
349 de noi cazuri de îmbolvărie cu COVID-19 în România, dintre care 8 sunt din Arad
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.253 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 186 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate,...