Nedreptatea făcută UTA-ei a ajuns şi în atenţia presei internaţionale

/
Cosmin Mihuta
UTA conducea autoritar eşalonul fotbalistic secund şi era ca şi promovată în Liga 1. Cu un avans considerabil după 24 de etape, de 11 puncte față de următoarele două clasate, CS Mioveni și Turris, arădenii s-au trezit că mai au, acum, doar cinci lungimi în faţă, după ce FRF a decis...

Se cere distanţare socială, dar Compania de Transport Public îşi bate joc de arădeni!

/
Cosmin Mihuta
CTP pur şi simplu îi sfidează pe arădeni. Deşi am intrat în prima zi de alertă, iar aproape toată lumea şi-a cam reluat munca, Compania de Transport Public continuă să aibă un program relaxat, am spune noi chiar de vacanţă. Iar asta în timp ce arădenii stau cu zecile în staţii, la...

Toate terasele de pe trotuarele din Arad vor fi demolate în trei zile

/
Florin Popa
În contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.05.2020, prin Hotărârea nr. 24 din 14.05.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență,  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad s-a întrunit...

Primăria închide circulația pe podul Decebal

/
Florin Popa
Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil întreruperea circulației pe Podul Decebal în perioada 18 Mai - 03 Septembrie 2020. Restricția de circulație este impusă de reluarea lucrărilor de reparații demarate anul trecut. În timp ce intervențiile la nivelul structurii de...

190 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în România. 3 sunt din Arad

/
Cristian Dobre
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până la încheierea stării de urgență instituite pe teritoriul României, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.304 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 238 persoane aflate în...

„Terorista“ reținută de DIICOT este o femeie săracă din Nădlac, care trăia într-o cocioabă

/
Florin Popa
Tânăra reţinută joi, după ce procurorii DIICOT au stabilit că făcea propagandă teroristă și stabilise legături cu mai mulți combatanți ISIS din Orientul Mijlociu, este, de fapt, o femeie săracă, din Nădlac, mamă a trei copii, care locuia cu chirie într-o cocioabă, scrie...

Arădenii îşi pot achiziţiona măşti personalizate cu UTA, de la sediul clubului

/
Cosmin Mihuta
De astăzi, România a intrat în stare de alertă, ca urmare a epidemiei de coronavirus. Chiar dacă lucrurile se mai relaxează, purtarea măștii este obligatorie în spaţiile închise, motiv pentru care 1945.ro, Fanshopul oficial al clubului UTA lansează pe piață modele personalizate. O...

Mihai Fifor: Este inadmisibil ca arădenii să plătească vreun ban pentru a fi testați de Covid-19

/
Andreea Radu
Constat cu îngrijorare că administrația liberală din Arad nu a învătat nimic din gafele și abuzurile monumentale pe care le-a patronat în toată perioada de funcționare a stării de urgență, spune senatorul PSD de Arad Mihai Fifor. „Într-un mod complet mercantil, Cionca și cei care...

Claudiu Drăgan confirmă: “Decizia este luată, vom merge la TAS”

/
Cosmin Mihuta
UTA Arad, lider în Liga a II-a şi cu mari şanse de promovare în Liga I, va reclama la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia Federaţiei Române de Fotbal de continuare a celui de-al doilea eşalon fotbalistic doar în partea superioară a clasamentului, prin organizarea unui play-off...

Arădeancă bănuită de acte de terorism, ridicată de mascați!

/
Andreea Radu
Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut joi dimineața două percheziții domiciliare în județul Arad la o femeie de 33 de ani, bănuită de propagandă teroristă pentru o organizație teroristă din Orientul Mijlociu. Femeia a fost dusă la Timișoara pentru audieri. Femeia este...

245 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în România, dintre care 9 sunt din Arad

/
Cristian Dobre
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.303 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 233 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad efectuează examinări RT-PCR pentru COVID-19 și contra-cost

/
Cristian Dobre
De luni, 18 mai, Laboratorul de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează, la cerere, examinări RT-PCR pentru COVID-19. Examinările se realizează contra-cost, tariful fiind stabilit la 215 lei pentru o testare. ”Persoanele care doresc să fie testate...

Atacantul George Ţucudean, comeback de senzaţie la UTA?!

/
Cosmin Mihuta
Arădeanul George Ţucudean, lansat în fotbalul mare de UTA, este aproape de un comeback de senzaţie! Fotbalistul cu patru trofee de campion în ultimii cinci ani, obţinute cu trei echipe diferite, își va încheia aproape sigur conturile cu CFR Cluj în această vară. Vârful de 29 de ani nu...

UTA şi Aradul trebuie să uite de acest Burleanu. Un fleac, ne-a ciuruit!

/
Cosmin Mihuta
„Azi aţi fost fermi şi mândri. La rândul meu sunt mândru că fac parte din această familie. Deşi recunosc că nu a fost un fleac, i-am ciuruit. Vă rog ca şi la următorul vot să îmi susţineţi echipa în Comitetul Executiv. Voi fi un preşedinte care va face totul pentru unitate. O...

Aradul și alte 27 de județe, sub Cod galben de vijelii

/
Cristian Dobre
28 de judeţe se vor afla joi sub Cod galben de vijelii, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi, în intervalul orar 6:00 - 23:00, în sudul Banatului, nordul Crişanei, în Maramureş şi...