TEATRUL CLASIC „IOAN SLAVICI” PARTICIPA LA PATRU FESTIVALURI IMPORTANTE IN LUNA MAI

by Paula Craciun

La Teatrul Clasic Clasic ,,Ioan Slavici” Arad se află în plină desfăşurare unul dintre cele mai importante şi ambiţioase proiecte din ultima vreme – ,,Mai de Fesival”.După încheierea celor două evenimente găzduite de teatrul arădean, respectiv Festivalului Internaţional de Artă a Animaţiei – Euromarionete şi Festivalul Internaţional de Teatru Nou, actorii arădeni au fost la rândul lor invitaţi la festivaluri naţionale şi internaţionale importante.

Astfel,  Trupa Marionete a teatrului arădean a participat la Festivalul Internaţional de Animaţie ,,Gulliver” de la Galaţi care s-a desfăşurat în perioada 18 – 23 mai. Evenimentul care a ajuns la cea de a XXIII a ediţie a găzduit producţiile a 20 de trupe din ţară şi străinătate.  Spectacolul ,,Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc,, în regia lui Radu Dinulescu, montare ce îi are ca protagonişti pe Lenuţa şi Sorin Dorobanţu s-a jucat chiar în prima zi a acestui festival de la ora 12,30 , în sala Studio a Teatrului ,,Fani Tardini”.  Spectacolul s-a jucat în  prezenţa unui public numeros iar măietria marionetiştilor arădeni a fost foarte apreciată de micii spectatori dar  şi de critici.

Un alt festival internaţional de animaţie important a avut loc între 17 – 23 mai, în Subotica, Serbia,

,, Festivalul Internaţional al Teatrelor pentru copii – LutFest, eveniment care găzduieşte din 1994 cele mai reprezentative spectacole pentru publicul tânăr şi foarte tânăr. În acest an au fost selecţionate 20 de producţii din cele peste 200 de propuneri de spectacole sosite pe adresa festivalului. Trupa Marionete a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad a fost singura trupă din România prezentă la acest eveniment. Astfel în data de 20 mai de la  ora 12,00 actriţele Adina Doba şi Carmen Mărginean au prezentat  spectacolul ,,Sperietoarea de păsări”  pus în scenă de  Adela  Moldovan. Spectacolul trupei arădene s-a bucurat de un public numeros şi  foarte cald  dar şi de aprecierile elogioase ale criticilor prezenţi la festival.

La rândul său, Secţia Dramatică a teatrului arădean va participa zilele acestea  la două festivaluri importante. În perioada 23 – 31 mai are  loc Festivalul Comediei Româneşti – festCO la Bucureşti, ediţia a XIII a.  În data de 26 mai, în Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie, de la ora 18,00 actorii arădeni vor  susţine spectacolul ,,Flori, fete, filme sau băieţi,, de Mimi Brănescu, în montarea regizoarei  Antonellei Cornici. Din distribuţia acestui spectacol fac parte actorii – Alina Danciu, Cecilia Donat, Alex Mărgineanu şi Călin Stanciu Jr.

Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici,, Arad va încheia luna mai cu participarea la Festivalul Euroregional de Teatru – TESZT, Timişora, 23 – 30 mai 2015. Teatrul arăden  va fi prezent la acest eveniment, în data de 30 mai,  cu spectacolul ,,Reunificarea celor două Corei”  de Joël Pommerat, în regia lui  Radu Alexandru Nica. Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii  – Dorina Darie – Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan, Carmen Vlaga – Bogdan, Ovidiu Crişan, Andrei Elek, Zoltan Lovas, Ioan Peter.

 

 

Facebook Comments