PACHETE CU ALIMENTE PENTRU 120 DE PERSOANE DEFAVORIZATE DIN ARAD

/
Florin Popa
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite 120 de pachete, ce conțin alimente generale de consum, pentru persoane ce provin din medii sociale defavorizate din municipiul Arad, în perioada 09-10 ianuarie 2016. Aceste acțiuni sunt de real...

ZIUA IN CARE ROMANIA A CONDAMNAT UN TORTIONAR COMUNIST, DAR VREA SA ADOPTE O LEGE COMUNISTA

/
Cristian Dobre
ZI ISTORICA ASTAZI! Aproape ca nici nu se acorda atentia cuvenita unui astfel de moment pentru ca este ziua cand, dupa 26 de ani de iesire de sub povara comunista (sau nu!), tortionarul comunist Alexandru Visinescu, calaul de la Ramnicu Sarat,   este condamnat la 20 de ani cu executare si...

UTA A PIERDUT CU 3-2 AMICALUL DIN UNGARIA, IN COMPANIA CELOR DIN SZEGED

/
Sorin Haut
Amicalul dintre Szeged, echipă de ligă secundă maghiară şi UTA, s-a încheiat de câteva minute. Meciul disputat la Gyula a fost unul echilibrat şi de angajament, terminându-se cu scorul de 3-2 în favoarea formaţiei din ţara vecină. Arădenii au deschis scorul repede, în minutul 3,...

SENATORUL MIHAI FIFOR VREA O REIDEOLOGIZARE A PARTIDULUI

/
Florin Popa
Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului senatorial PSD a fost ales cu unanimitate, prin vot deschis, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.Până în acest moment Consiliul a fost condus de fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, care însă a anunţat că nu va mai candida...

FLAVIUS CUEDAN VA JUCA IN LIGA 1. ARADEANUL A CONFIRMAT LA FC BOTOSANI

/
Sorin Haut
După cel de-al doilea cantonament al FC Botoşani din Turcia, conducerea tehnică a luat decizia de a nu-l păstra în lotul cu care va aborda confruntările din ultimele trei etape ale acestui sezon regulat şi din play-out pe Jamali. În rest, ceilalţi jucători care au fost în probe, în cele...

ICIM ARAD MAI ARE DOUA MECIURI IN LIGA EUROPEI. URMATORUL E CU SBS OSTRAVA

/
Sorin Haut
Baschetbalistele arădene mai au doar şanse teoretice de calificare la turneul final al Ligii Europei Centrale. Aflate pe locul trei în clasament, cu 11 puncte, la unul distanţă de Kara Trutnov şi la două lungimi de liderul Flying Foxes Viena, „galben-albastrele” au nevoie de o victorie...

SIMONA HALEP PARTICIPA LA TURNEUL DE LA DUBAI. ROMANCA E FAVORITA TREI

/
Sorin Haut
Simona Halep (locul 3 WTA) va juca în cadrul turneului de tenis de la Dubai, care se va desfăşura în perioada 15-20 februarie şi pe care românca l-a câştigat în 2015, anunţă site-ul oficial al competiţiei. Halep a primit un wildcard din partea organizatorilor turneului şi este favorita...

TREI BASCHETBALISTE ARADENE IN CANTONAMENT CU LOTURILE NATIONALE

/
Sorin Haut
Avand o vara extrem de fierbinte, loturile nationale feminine de junioare ale Romaniei isi incep campania de pregatire cu un cantonament pentru perioada 7-14 februarie, la Gheorghieni. Mai jos va prezentam componentele celor trei loturi feminine tricolore care incep, astfel, pregatirile pentru...

TORTIONARUL VISINESCU A FOST CONDAMNAT LA 20 DE ANI DE INCHISOARE

/
Florin Popa
Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat, miercuri, pe fostul comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, Alexandru Visinescu, la 20 de ani de inchisoare pentru infractiuni contra umanitatii. Sentinta este definitiva. Instanta suprema a mentinut sentinta pronuntata de Curtea de Apel...

MARIN LUPAS CERE PRIMARULUI SI CONSILIERILOR PNL SA-SI ASUME RASPUNDEREA IN CAZUL FILARMONICII

/
Cosmin Mihuta
„Asumați-vă responsabilitatea“! Acesta este mesajul pe care consilierul municipal Marin Lupaș îl transmite, prin intermediul unei postări pe facebook, celor din Primărie pe subiectul Văcean vs Filarmonică. „Din demersurile efectuate până acum, concluzionez că reprezentanții...

CIPRIAN LUCA PROPUNE INFIINTAREA UNUI MUZEU IN CASA HIRSCHL SAU CLADIREA MARTA

/
Cosmin Mihuta
Fostul deputat Ciprian Luca, candidat independent la Primăria Aradului, susține într-o declarație de presă că Aradul trebuie să aibă un muzeu al municipiului, unde arădenii pot veni să-și cunoască și să-și respecte trecutul. „Necesitatea unui muzeu municipal vine și din faptul...

PSD ARAD RISCA SA PIARDA UN PRIMAR, DECLARAT INCOMPATIBIL DE CATRE ANI

/
Andreea Radu
Primarul comunei Dezna, Neaga Ovidiu-Mircea (PSD), a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Conform ANI, Neaga Ovidiu-Mircea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2012 — 26 august 2014, întrucât a deținut simultan funcția de primar...

SOTUL ALINEI GORGHIU, AUDIAT LA DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE

/
Florin Popa
Soțul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, a ajuns, miercuri dimineață, la sediul DNA, unde este audiat ]n calitate de martor. Este vorba despre un dosar care este la început și ar fi fost deschis în urma unor plângeri făcute de economistul Lucian Isar, potrivit unor citate de Antena 3. Lucian Isar...

GIMNASTELE ARADENE S-AU REMARCAT PE COVORUL RITMICII, LA „GRACIA FAIR CUP”

/
Sorin Haut
Gimnastele de la CSM Arad, pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, s-au întors cu rezultate bune de la „Gracia Fair Cup”, concurs de ritmică desfăşurat la Budapesta. România s-a prezentat cu lotul naţional, la categoria junioare concurând Denisa Mailat, Sonia Ichim (CSM...

BASESCU SARE IN APARAREA PRESEI: „LEGEA DEFAIMARII NE PUNE IN LINIE CU CHINA SI RUSIA“

/
Florin Popa
Romania, din momentul promulgarii "legii defaimarii", va fi pusa in linie cu China, cu Federatia Rusa si Turcia, a sustinut presedintele Miscarii Populare, Traian Basescu, marti, la postul B 1 tv, adaugand ca proiectul de act normativ trebuie intors in Parlament de seful statului, potrivit...