ICIM ARAD MAI ARE DOUA MECIURI IN LIGA EUROPEI. URMATORUL E CU SBS OSTRAVA

by Sorin Haut

Baschetbalistele arădene mai au doar şanse teoretice de calificare la turneul final al Ligii Europei Centrale. Aflate pe locul trei în clasament, cu 11 puncte, la unul distanţă de Kara Trutnov şi la două lungimi de liderul Flying Foxes Viena, „galben-albastrele” au nevoie de o victorie în ultimele două meciuri, pentru a accede în faza finală a competiţiei. Austriecele şi-au încheiat parcursul, dar au avantajul meciurilor directe în faţa Aradului (57-74, respectiv 85-65 la Viena), în vreme ce Trutnov are nevoie, pentru calificare, de o victorie cu Ostrava, dar şi de paşii greşiţi ai ICIM-ului.

Misiune foarte dificilă, dar nu imposibilă pentru tinerele jucătoare pregătite de Ildiko Prisăcariu, atâta timp cât ambele jocuri se vor disputa la Arad, în faţa codaşelor grupei B, SBS Ostrava (Cehia), echipă fără victorie în cinci meciuri şi SBK Samorin (Slovacia), cu o victorie în şase partide. Partida cu Ostrava e programată miercuri, 17 februarie, de la ora 18 şi pare a fi cea mai la îndemână dintre cele două rămase.

Facebook Comments