Primăria ne conduce pe contrasens!

/
Dana B.
Inventarierea pistelor pentru biciclete realizate de Primăria Arad scoate la suprafață noi dovezi ale modului bramburistic și iresponsabil în care administrația obișnuiește să rezolve problemele orașului. Ca de obicei, scopul edilului a fost să puncteze la capitolul imagine, lăsând...

Halterofilii de la AMEFA au urcat pe podiumul naţional

/
Sorin Haut
În prezenţa preşedintelui Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, complexul sportiv AMEFA a fost, zilele trecute, gazda Campionatului Naţional de seniori şi a speranţelor olimpice. Peste 180 de sportivi de la cele mai importante cluburi din ţară şi-au disputat medaliile puse în joc....

UTA evadează de la matineu, la solicitarea lui Falub

/
Sorin Haut
Noul antrenor al UTA-ei, Adrian Falub, care a redebutat nefericit pe banca arădenilor, într-un 0-2 la Afumaţi, începe să îşi impună strategia. În primul rând, a solicitat schimbarea orei de joc a meciului de sâmbătă, cu Dunărea Călăraşi, solicitare îmbrăţişată de conducerea...

Zile fierbinţi la UTA: va fi săptămâna marilor schimbări?!

/
Sorin Haut
Campania falimentară de transferuri şi debutul dezastruos de campionat, care sunt foarte aproape să compromită total obiectivul propus, promovarea în Liga 1, le-ar putea fi fatală şi celor din conducerea clubului UTA. Susţinută financiar în special din bani publici, echipa fanion nu...

Albinuța Maya, un nou film de animație la cinematograful din Grădiște

/
Dana B.
O nouă proiecție de film pentru copii a fost programată să aibă loc la cinematograful din cartierul Grădiște, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11.00. Deoarece în ultima sâmbătă a lunii august au avut loc evenimente dedicate Zilelor Aradului, proiecția filmului de animație a fost...

Din nou la școală! Aproximativ 2,3 milioane de elevi și copii de grădiniță au început astăzi cursurile

/
Dana B.
Aproximativ 2,3 milioane de elevi și copii de grădiniță din învățământul preuniversitar au început astăzi cursurile anului școlar 2017-2018. Dintre aceștia, 165.000 sunt elevi de clasa pregătitoare, iar aproape 400.000 sunt copii de grădiniță. Cursurile noului an școlar...

Medalii arădene pe tatami, în Ungaria. Podium în Euroligă

/
Sorin Haut
Judoka de la CSM Arad, sub coordonarea antrenorilor Dorin Drimbe şi Arpad Nagy, au participat în week-end, la Szeged (Ungaria), la două competiţii internaţionale. Prima a fost destinată celor mai mici, “Kupa Csaba Bela Judo Emlekverseny”, unde s-au evidenţiat Timeea Hegyi, care a...

Stai departe de ele dacă vrei să slăbești!

/
Dana B.
Principalul obiectiv intr-o dieta de slabit este pierderea de kilograme intr-un timp cat mai scurt si, eventual cu un efort cat mai mic. Pentru cei carora nu le place sportul foarte mult, vestea buna e ca succesul unei diete de slabire consta in doar 20% sport, restul, de 80% fiind alimentatia....

Marius Copil îşi egalează cel mai bun loc al carierei

/
Sorin Haut
Tenismanul spaniol Rafael Nadal conduce detașat în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni, după ce a câștigat turneul US Open, în timp ce românul Marius Copil a urcat pe 83. Nadal are aproape 2.000 de puncte în plus față de al doilea...

„Grădinarii” de la PP 14 au început noul an cu un spectacol (FOTO)

/
Paul Anghel
Începerea noului an şcolar a fost marcată şi la Grădiniţa PP 14 din municipiul Arad. Copiii care fac parte din diferitele grupe au ieşit în curte şi au asistat la festivitatea de deschidere. Directoarea unităţii, Flavia Dărău, a luat cuvântul şi le-a urat bun venit...

Gemi Arad Trophy, sau toamna începe cu graţie şi eleganţă

/
Sorin Haut
În week-end, Polivalenta din oraşul nostru găzduieşte un adevărat regal al graţiei şi eleganţei. E vorba de turneul internaţional de gimnastică ritmică “Gemi Arad Trophy”, competiţie inclusă şi în calendarul intern al Federaţiei. Vor participa 134 de sportive de la cluburi din...

Rețeta zilei: Plăcintă cu dovleac

/
Dana B.
Dacă este toamnă, atunci cu siguranță cei mai mulți dintre noi vom dori să gustăm o bucată de plăcintă cu dovleac. Vă propunem o rețetă numai bună de încercat acasă: Ingrediente: - 350 ml ulei de floarea soarelui - 350 ml apă - un praf de sare - 700-800 g făină Umplutura: - 2 kg...

„Gesturi de familie” în activitățile din Tabăra de la Căsoaia

/
Dana B.
Credința deschide „fereastra” la prezența lucrătoare a Duhului Sfânt și ne demonstrează că, precum fericirea, sfințenia este legată mereu de micile gesturi. „Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele Meu – spune Iisus Hristos, gest mic – nu-și va pierde...

Ce vitamine te vor ajuta să faci față anotimpului rece

/
Dana B.
Schimbarea anotimpului solicita organismul, asa ca aveti grija sa-l alimentati cu vitamine. Iata care sunt cele mai importante. Vitamina A Este necesara pentru refacerea pielii, protejeaza impotriva radicalilor liberi produsi de toxine sau de actiunea razelor soarelui, previne acneea si are...

Lipova - Sebiş, duel arădean pentru turul IV al Cupei României

/
Sorin Haut
Şoimii Lipova şi Naţional Sebiş se înfruntă marţi, cu începere de la ora 16:30, pe arena din Pîncota, în turul III al Cupei României la fotbal. E prima întâlnire oficială dintre cele două colege din “C4” în acest an, următoarea urmând să aibă loc sâmbătă, la Sebiş, în...