Călin Bibarț: „Parlamentarii USR nu cunosc legea“
Primăria Municipiului Arad constată că domnii parlamentari, europarlamentari de la USR Arad nu cunosc legea. Într-un comunicat de presă aceștia își exprimă intenția de a cere un audit la Primărie. Vrem să îi informăm pe această cale că instituția noastră, conform legii este...
UTA pune în vânzare biletele pentru meciul cu Csikszereda
Având în vedere interesul mare pentru întâlnirea dintre UTA și FK Csikszereda, din etapa a treia a Ligii a II-a, clubul UTA anunță că pune în vânzare bilete începând de miercuri, 14 august. PROGRAM Sediul clubului, Calea Victoriei, nr. 20: Miercuri, 14 august, orele 11:00-14:00 și...
Au fost stabilite finalistele juniorilor C, la Cupa Aradului
După ce am aflat numele primei campioane la Cupa Aradului 2019, respectiv CS Ineu la juniori B1, competiția fotbalistică juvenilă a continuat cu întrecerile rezervate juniorilor C. În urma disputăriii meciurilor preliminare, Viitorul 2005 şi 2006, UTA 2006 şi Atletico 2005, s-au calificat...
CS Fan şi ProVolei râvnesc la medalii pe nisipul de la Mamaia
CS Fan și CS ProVolei sunt cluburile arădene ce speră la medalii la Campionatul Național de volei pe plajă, care se desfășoară, în această săptămână, la Mamaia. În urma punctajelor acumulate la etapele naţionale de la Cluj, Arad şi Mamaia, cei mai buni sportivi s-au reunit pe plaja...
Concursuri de viteză şi supermoto pe circuitul VIK Power
Circuitul VIK Power din Arad a găzduit, recent, a doua etapă din calendarul Campionatului Regional de Supermoto al Zonei de Vest. La clasa Amatori s-a impus Attila Gergely (Arici Supermoto Arad), acesta avândnumăr maxim de puncte. La sfârşitul acestei săptămâni, la Arad, au loc alte trei...
Se fac înscrieri la o nouă ediţie a competiţiei Arad Streetball
Au mai rămas câteva zile până la o nouă ediţie a Arad Streetball! FCC Environment România împreună cu FCC Baschet Arad organizează, pentru al 3-lea an consecutiv, unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale oraşului nostru. Amatorii de baschet sunt așteptați pe terenul...
Miracol pe Celtic Park! CFR Cluj şi-a asigurat grupele europene
CFR Cluj a reuşit o calificare spectaculoasă în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Celtic cu scorul de 4-3 (1-0), marţi seara, la Glasgow, în manşa a doua a turului al treilea preliminar. După 1-1 la Cluj, campioana României a făcut un meci memorabil,...
În noaptea de 13 spre 14 august se va întrerupe furnizarea apei potabile în Zimandu Nou
Compania de Apă Arad anunță că în noaptea de 13 spre 14 august 2019 se va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Zimandu Nou, între orele 22 si 06. Furnizarea apei potabile este întreruptă pentru remedierea unei avarii care s-a produs la o conductă în timpul lucrărilor care...
Două derby-uri arădene, miercuri, în turul doi din Cupa României
Nou promovata în Liga a III-a, Progresul Pecica, e deja la a doua apariție în Cupa României, după ce a trecut de timişenii din Periam cu 2-1, în runda inaugurală, iar celelalte arădene din C4 - Crișul, Cermeiul și Sebișul - sunt la debutul în actuala ediţie a întrecerii KO. Ca și...
Accident pe podul din zona Subcetate. Trei persoane au fost rănite
Un grav accident rutier, cu descarcerare, a avut loc, marți, în Municipiul Arad pe Podul din zona Subcetate. O persoană a fost încarcerată, la fața locului intervenind un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere și un echipaj SMURD, precum și două echipaje de la Ambulanță....
Mii de pelerini sunt așteptați la Radna, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului
Mii de pelerini au început să ajungă la Basilica Papală Maria Radna, din oraşul arădean Lipova, unde în fiecare an au loc ceremonii religioase cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, fiind aşteptate peste 15.000 de persoane din mai multe ţări. Cel mai mare pelerinaj din vestul...
Iustin Cionca: „De astăzi, la Arad se fac, gratuit, operaţii pe inimă”
Consiliul Județean Arad a votat ieri, în ședință extraordinară, una dintre cele mai importante realizări ale sale în domeniul sănătății publice, a anunțat președintele Iustin Cionca. Începând de astăzi, datorită investițiilor realizate de Consiliul Județean și a strategiei de...
Articolele de unică folosință din plastic dispar din supermarketuri
Începând cu 15 august 2019, Lidl renunță la vânzarea în magazinele sale a articolelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie. Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă...
Primăria Arad a achiziționat un tomograf cu ajutorul căruia se vor scana copacii
Primăria Municipiului Arad a achiziționat un tomograf cu ajutorul căruia se vor scana copacii pentru a identifica defectele existente în interiorul acestora. Tomograful realizează 3 tipuri de scanări, și anume, o scanare sonică, una electrică și una dimensională. În urma acestor...
Polițiștii rutieri au dat aproape 200 de amenzi, în doar 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 184 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală...