Cercetat pentru distrugerea unei mașini

/
Adrian Pavel
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un bărbat de 36 de ani, din Arad, care la data de 1 martie 2021, ar fi distrus prin zgâriere caroseria unui autoturism parcat pe Aleea Călimănești, din municipiu. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Mărțișoare în „valoare“ de 30.000 lei pentru nerespectarea normelor privind Covid

/
Adrian Pavel
În ziua de 1 martie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre...

Opt ani de închisoare pentru Udrea și cinci pentru Ioana Băsescu

/
Adrian Pavel
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă...

La mai bine de un an de la lockdown, Felnacul se revoltă: "Lăsaţi-ne să jucăm fotbal"!

/
Sorin Haut
Martie este luna în care fotbalul judeţean ar trebui să se "dezgheţe" după 16 luni de zile! AJF Arad şi cele 12 formaţii din Liga 4 s-au pus de acord asupra începerii campionatului, data de restart fiind fixată la 20 martie. Cu toate că acel protocol pe sănătate nu a fost încă...

Utistul golurilor-record debutează în echipa etapei din Casa Liga 1

/
Sorin Haut
UTA a obţinut a şaptea victorie în deplasare în actuala stagiune din Liga 1, 2-1 la Mediaș, iar succesul s-a lăsat și cu o nominalizare pentru echipa etapei cu numărul 25. Mijlocașul ofensiv al "Bătrânei Doamne", Liviu Antal, este inclus de Revista LPF în „11”-le ideal, în care...

Autoturism căutat de autorităţile din Olanda, descoperit de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Nădlac II

/
Florin Popa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Peugeot, în valoare de 10.200 de euro, căutat de autorităţile din Olanda. În data de 02.03.2021, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat...

Nouă cetăţeni din Afganistan şi Maroc, opriţi la graniţa cu Ungaria

/
Florin Popa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad au depistat nouă cetăţeni din Afganistan şi Maroc care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare, respectiv pe jos. În data de 01.03.2021, la Punctul de...

Ministrul Educației consideră că elevii au nevoie de ore de educație sexuală

/
Florin Popa
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, consideră că elevii au nevoie de ore de educație sexuală în școli și totodată, anunță că astfel de ore au loc și în prezent, în cadrul disciplinei Educație pentru sănătate, dar care este opțională și la care nu participă un număr mare de...

UTA scapă de "fundaşul de fier" al CFR-ului, dar în poarta campioanei revine Arlauskis!

/
Sorin Haut
Giedrius Arlauskis, 33 de ani, revine în poarta lui CFR Cluj! Liber de contract după despărţirea de saudiţii de la Al Shabab, lituanianul va semna astăzi un nou contract cu campioana "en-titre" a României. Arla a fost piesă de bază în succesele clujenilor din ultimele trei sezoane şi are...

ALERTĂ de fraudă emisă de Poliția Română și CERT-RO: site-urile de anunțuri, pericol pentru români

/
Florin Popa
Poliția Română, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) și Asociația Română a Băncilor (ARB) atrag atenția cu privire la incidentele recente de securitate cibernetică de tip fraudă, distribuite prin intermediul unor site-uri de anunțuri...

Ameninţat cu judecata, Man nu prinde echipa la Parma. Arădeanul înfruntă liderul din Serie A!

/
Sorin Haut
Transferul lui Dennis Man la Parma a fost foarte mediatizat atât datorită sumei de transfer record pentru Liga 1, 11 milioane de euro plus alte două ce ar putea veni din bonusuri, cât și ca urmare a scandalului dintre Anamaria Prodan, agentul jucătorului și verii Gigi și Giovanni Becali,...

Încă trei juniori ai Academiei UTA intră în circuitul loturilor naţionale

/
Sorin Haut
În perioada 7-10 martie 2021, trei juniori utiști vor fi prezenți la Centrul Național de Fotbal Buftea pentru o acțiune de selecție a lotului național Under 16 al României. Apărătorul Darius Iurasciuc (foto, rândul de sus, al treilea din dreapta) și mijlocașii Ștefan...

APIA începe campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021

/
Florin Popa
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, începând cu 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2021, care vor putea fi completate online, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES "Având în vedere că siguranţa în contextul...

Întâlnire la CJA, pe tema reabilitării drumului județean Arad-Șiria-Pâncota

/
Andreea Radu
Consiliul Județean Arad a convocat constructorul drumului județean Arad-Șiria-Pâncota pentru clarificări cu privire la calitatea lucrărilor efectuate. La această întâlnire au participat, pe lângă conducerea Consiliului Județean Arad și conducerea companiei în cauză, specialiști,...

Ministrul sportului ia la mişto suporterii: "Poate deschidem stadioanele peste 2-3 luni"!

/
Sorin Haut
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat că redeschiderea stadioanelor pentru suporteri va fi posibilă într-un anumit procent din capacitatea arenelor peste 2-3 luni, autorităţile luând în calcul şi deciziile celorlalte state în această privinţă. Novak îl copiază...