Direcția de Sănătate Publică Arad derulează, în perioada noiembrie–decembrie 2026, o campanie de informare privind sănătatea reproducerii, adresată în special adolescenților și tinerilor. Acțiunea urmărește prevenirea sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală, promovarea vaccinării împotriva HPV și facilitarea accesului la consiliere și planificare familială.
Campania se desfășoară împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică, sub sloganul „Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!”, și vizează inclusiv persoanele din comunități vulnerabile sau izolate.
„Adolescenții și tinerii au nevoie de informații clare și de un mediu în care să poată pune întrebări despre sănătatea lor fără teamă sau rușine. Prin această campanie, ne dorim să îi încurajăm să discute cu medicii despre prevenirea sarcinilor nedorite, protecția împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală și vaccinarea anti-HPV. La fel de important este ca aceste informații și servicii să ajungă la persoanele din comunitățile vulnerabile. Îi îndemnăm pe părinți să vorbească deschis cu copiii lor și să solicite sprijinul specialiștilor. Informarea corectă și accesul la consiliere îi pot ajuta pe tineri să ia decizii responsabile pentru sănătatea și viitorul lor”, declară dr. Cecilia Gabriela Irimie, directorul executiv al DSP Arad.
Datele INS citate în comunicat arată că, în România, 13.224 de copii născuți în 2025 au avut mame cu vârsta sub 20 de ani, reprezentând 9,1% din totalul nașterilor. Dintre aceștia, 503 au avut mame mai tinere de 15 ani. Sarcina la vârste mici poate afecta atât sănătatea mamei și a copilului, cât și continuarea studiilor și perspectivele profesionale ale tinerelor.
Un studiu INSP realizat în perioada 2022–2023 arată că 73,3% dintre adolescenții activi sexual chestionați au declarat că au folosit prezervativul la ultimul contact sexual. Specialiștii recomandă informarea din surse medicale de încredere, utilizarea corectă a metodelor contraceptive, folosirea prezervativului pentru reducerea riscului de infecții și testarea atunci când există risc de expunere.
Campania promovează și vaccinarea anti-HPV, disponibilă gratuit pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani inclusiv și compensată în proporție de 50% pentru femeile cu vârste între 27 și 45 de ani inclusiv.
DSP Arad începe o campanie pentru prevenirea sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală