Pestă porcină la o fermă din vestul țării. 39.000 de animale vor fi sacrificate
Suspiciunea de pestă porcină africană de la ferma din Parţa a fost confirmată şi urmează sacrificarea a 39.000 de animale, a declarat prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, adăugând că „o prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci şi aflate la...
Activități preventive ale polițiștilor, la Curtici
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară și ai orașului Curtici, împreună cu reprezentanți din cadrul Centrul de Prevenire și Consiliere Antidrog Arad, au desfășurat activități educativ-preventive cu elevii claselor a XI-a din cadrul Liceului Tehnologic „Ion Creangă” Curtici și ai...
Acțiune „fulger”, în cartierul Keketsch. Sute de persoane și autovehicule au fost verificate
Polițiștii Secției 1 Vlaicu au desfășurat, ieri, o acțiune în cartierul Șega (Keketsch), pentru impunerea unui climat de ordine publică și disciplină rutieră. Au fost legitimate 218 persoane și verificate 135 de autovehicule. În urma activităților, au fost aplicate 35 de sancțiuni...
Învinsă clar de Olympiakos, campioana Sepsi SIC s-ar putea alătura Aradului în EuroCup
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a fost învinsă fără drept de apel de echipa greacă Olympiakos Pireu, cu scorul de 73-54 (20-15, 19-16, 19-8, 15-15), marţi seara, la Belgrad, în primul său meci din turneul de calificare A în Euroliga feminină de baschet. Campioana României a fost...
Câştigul salarial mediu net pe economie a scăzut cu 1,1% în august, la 3.933 de lei
Câştigul salarial mediu net pe economie s-a situat în august la 3.933 de lei, în scădere cu 42 de lei, respectiv 1,1%, raportat la luna precedentă, sumele cele mai mari menţinându-se în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) -...
INS a redus estimarea de creştere economică din trimestrul II 2022 la 5,1%
Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul II al anului în curs, faţă de acelaşi trimestru din 2021, o creştere cu 5,1% pe seria brută şi cu 5,0% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii 2 anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform...
Liga Campionilor: Manchester City și Real Madrid și-au asigurat accederea în optimile de finală
Manchester City și-a asigurat calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, cu două etape înainte de finalul grupelor, după ce Borussia Dortmund şi Sevilla au remizat (1-1), marţi seara, în celălalt meci din Grupa G. Campioana Angliei a încheiat şi ea la egalitate,...
Abonații UTA-ei își pot procura, deja, bilete pentru meciul de Cupă, cu FCSB! Vezi program și prețuri
UTA joacă duminică seara pe „Arena Națională”, cu FCSB, același adversar pe care îl va avea și miercuri, 19 octombrie, de la ora 21, dar la Arad, în grupele Cupei României Betano. Pentru că abonații stagiunii la UTA nu au acces și la meciurile din Cupă, aceștia vor trebui să-și...
Trei cărți, doi autori și o singură pasiune, aceea pentru cuvântul scris
"Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus Ce-i mâna pe ei în luptă? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier A credinței biruință căta orice cavaler" (M. Eminescu, Scrisoarea a treia) Aceste versuri mi-au apărut ca un motto, în timp ce mă străduiam să realizez un portret...
Cultura romă, sărbătorită la Pecica
Muzica autentică a minorității rome a răsunat sâmbătă, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu" din Pecica, la Festivalul Cultural de Etnie Romă. Membri ai comunității rome, dar și mulți pecicani din populația majoritară și din celelalte etnii care locuiesc în orașul cunoscut...
A distrus aparatul de jocuri de noroc dintr-un birt din Ineu
Polițiștii orașului Ineu cercetează un tânăr de 20 de ani, din Lipova, care, pe fondul pierderii unor sume de bani la jocuri de noroc, a distrus ecranul unui aparat de joc de tip slotmachine, din incinta unei săli de jocuri de noroc din Ineu. Tânărul este cercetat pentru distrugere.
O femeie din Iratoșu a reclamat furtul unor bijuterii din propria locuință. Ancheta a stabilit că hoțul era chiar ea
Polițiștii Secției 2 Rurală Arad cercetează o femeie de 34 de ani, din Iratoșu, care, la data de 11 februarie a.c., a reclamat furtul unor bijuterii și bunuri din locuință. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, a reieșit că cele reclamate nu sunt conforme cu realitatea. În...
Pensionarii solicită creşterea pensiilor cu 26%, din noiembrie
Creşterea pensiilor cu 26%, începând din luna noiembrie a acestui an, şi eliminarea transferului contribuţiilor de asigurări sociale la administratorii privaţi în 2023, pentru ca 12 miliarde de lei să rămână la bugetul de asigurări sociale în vederea majorării pensiilor, sunt unele...
Angajaţii unei case de pariuri au făcut o avere după ce au modificat cotele în timpul meciurilor
Cinci angajaţi ai unei case de pariuri au fost săltaţi de mascaţi, astăzi, după ce anchetatorii au descoperit că aceştia au câştigat sute de pariuri, după ce au modificat cotele în timpul meciurilor. Conform anchetatorilor, timp de doi ani, cei cinci angajaţi au modificat cote şi au...
Dăm bani mai mulţi la stat din 2023. Lista taxelor şi impozitelor pregătite de politicieni
Avem cifrele care arată că prosperitatea anunţată cu fast de politicieni este, de fapt, transcrisă în cifre de austeritate pentru români. O mulţime de taxe vin peste noi în următoarele luni şi nu stim încă ce se pregăteşte pentru pensionari, pentru salariaţi şi nu ştim nici ce...