Angajaţii unei case de pariuri au făcut o avere după ce au modificat cotele în timpul meciurilor
Cinci angajaţi ai unei case de pariuri au fost săltaţi de mascaţi, astăzi, după ce anchetatorii au descoperit că aceştia au câştigat sute de pariuri, după ce au modificat cotele în timpul meciurilor. Conform anchetatorilor, timp de doi ani, cei cinci angajaţi au modificat cote şi au plasat pariuri, câştigând astfel o avere, scrie antena3.ro.
Concret, în momentul în care un eveniment al unui meci era acordat (n.r. corner, cartonaş galben, etc.), unul dintre angajaţi suspenda automat din sistem cota de pariuri, ridica manual suspendarea pentru câteva secunde timp în care erau plasate pariuri prin interpuşi sau în mod personal prin diferite conturi, şi plasa pariurile.
În total, în cei doi ani de activitate, angajaţii casei de pariuri au câştigat peste 300.000 de lei.
În această dimineaţă, poliţiştii din Bucureşti au efectuat mai multe percheziţii în locuinţele suspecţilor, mai multe persoane fiind conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale.