O femeie din Iratoșu a reclamat furtul unor bijuterii din propria locuință. Ancheta a stabilit că hoțul era chiar ea

by Adrian Pavel

Polițiștii Secției 2 Rurală Arad cercetează o femeie de 34 de ani, din Iratoșu, care, la data de 11 februarie a.c., a reclamat furtul unor bijuterii și bunuri din locuință.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, a reieșit că cele reclamate nu sunt conforme cu realitatea. În fapt, femeia în cauză ar fi luat din locuință 1.000 de lei și bijuterii, după care ar fi aranjat locul faptei astfel încât să pară o intrare prin efracție.

În cauză se continuă cercetările pentru furt și inducerea în eroare a organelor judiciare.

Facebook Comments