Șofer din Caransebeș, mort după ce a intrat cu 200 km/h într-un sens giratoriu

by Adrian Pavel

Un şofer în vârstă de 45 de ani, din Caransebeş, a murit în această noapte, într-un accident cumplit. Potrivit martorilor, şoferul a zburat efectiv cu aproape 200 de km/h peste un sens giratoriu.

Totul s-a întâmplat în această noapte, într-un sens giratoriu din zona oraşului Caransebeş, conform ziuadevest.ro.

Aflat la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo cu numere provizorii, şoferul de 45 de ani a călcat pedala de acceleraţie până la podea şi, potrivit martorilor, avea o viteză de aproximativ 200 de km/h.

Astfel, din cauza vitezei, bărbatul a zburat efectiv peste un sens giratoriu şi s-a răsturnat pe un câmp, la o distanţă de peste 50 de metri.

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112 şi au solicitat ajutorul pompierilor, echipajelor SMURD şi poliţiştilor rutieri.

“Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeș au fost solicitați să intervină pentru a scoate trupul bărbatului de sub autovehicul și să preîntâmpine izbucnirea unui incendiu deoarece din motor și rezervor, se scurgeau uleiul și benzină. S-a intervenit de urgență cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la locul accidentului sosind și un echipaj SAJ și unul IPJ.

Echipajele de intervenție ajunse la locul accidentului au descarcerat și extras victima din autoturism, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 ani, aflat în stare de inconștientă și prezentând traumatisme și leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat, din păcate, decesul acesteia”, se arată într-o informare a pompierilor.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Facebook Comments