SECHESTRU PE AVEREA LUI MIRCEA BASESCU

by Florian Popa

Mircea Băsescu a fost dus marţi din arest la DNA, pentru ca procurorii să îi prezinte rezultatul expertizei tehnico-criminalistice în cazul înregistrărilor video din dosarul său şi să îl informeze că a fost pus sechestru pe averea sa, până la suma de 600.000 de euro, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii anticorupţie fac noi acte de procedură în dosarul în care fratele preşedintelui Traian Băsescu este cercetat pentru trafic de influenţă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost duşi, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde procurorii le prezintă rezultatul expertizei tehnico-criminalistice, făcută în cazul înregistrărilor audio-video depuse de Florin Anghel ca probe împotriva fratelui preşedintelui.

Tot marţi, procurorii DNA le aduc la cunoştinţă celor doi că au fost puse sechestre pe averile lor. În cazul lui Mircea Băsescu a fost pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile până la suma de 600.000 de euro, au precizat sursele citate.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments