În această săptămână, m-am oprit în comuna Petriș, o localitate aflată la limita județului Arad cu județul Hunedoara, în vecinătatea comunei Vața de Jos. Vorbim despre o comunitate cu oameni harnici, gospodari și respectuoși față de tradițiile și obiceiurile locului, oameni care își doresc să vadă comuna în continuă dezvoltare.
Întâlnirea o stabilisem cu domnul inginer Ionel Berari, primarul comunei Petriș, aflat la al doilea mandat. Înainte de a ajunge la sediul primăriei, unde aveam programată discuția, am făcut un scurt popas în satul Ilteu. Am abordat câțiva localnici și i-am întrebat ce părere au despre omul pe care l-au ales să conducă destinele comunității.
„Știți ceva, domnule ziarist? Pentru comuna noastră, acest primar este o mană cerească. Uitați-vă ce a făcut domnia sa de când îl avem primar! Nu are rost să ne întrebați despre cei care au fost înaintea dumnealui și despre cum ne-au lăsat comuna. Diferența se vede cu ochiul liber”, mi-au spus oamenii, vizibil mulțumiți de schimbările din localitatea lor.
Am ajuns apoi la primărie, unde am fost întâmpinat de edilul-șef.
– Domnule primar, am cam întârziat, pentru că ne-am oprit și într-o localitate din comunitatea dumneavoastră. Aș vrea să discutăm mai întâi partea teoretică, după care să mergem pe teren. Ce spuneți?
– Bine, așa facem!
Șase ani de administrație și multă muncă
– De când sunteți în fruntea comunității pe care o conduceți?
– În aceste zile s-au împlinit șase ani, adică un mandat și jumătate, de când am fost ales să conduc comuna Petriș. Imediat după alegeri, le-am mulțumit cetățenilor care mi-au acordat încrederea și le-am promis că nu îi voi dezamăgi. Cred că, între timp, oamenii s-au convins de acest lucru. Pe mine nu mă sperie munca niciodată!
Edilul a început prin a-mi explica faptul că primele măsuri au vizat identificarea patrimoniului comunei și clarificarea situației juridice a bunurilor aflate în proprietatea administrației locale. „În prima fază, a trebuit să identific care este averea primăriei. Am constatat că foarte multe obiective ale comunei nu aveau acte de proprietate. Primul meu demers a fost să iau legătura cu un topograf pentru actualizarea domeniului public și privat. Ulterior, am intabulat clădiri, școli și drumuri, iar acest lucru ne-a permis ca, pe viitor, să putem pregăti și depune proiecte pentru atragerea finanțărilor”, mi-a explicat primarul.
Odată rezolvată această problemă, administrația a început să lucreze la modernizarea comunei, atât din bugetul local, cât și prin accesarea fondurilor europene și guvernamentale.
Printre primele investiții s-au numărat amenajarea zonei centrale a pieței și reabilitarea completă a Căminului Cultural din Roșia.
Școala din Ilteu, unde de aproximativ zece ani nu se mai desfășurau activități școlare, a primit o altă destinație, fiind transformată într-un spațiu pentru evenimente și, ulterior, într-o capelă, necesară comunității. O altă capelă a fost construită și în Petriș.
Investiții în educație, infrastructură și energie verde
În martie 2021, a fost încheiat primul contract de consultanță pentru proiectele care vizau școlile din comună. Ulterior, prin finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, a fost reabilitat și modernizat corpul B al școlii, investiția având o valoare de 1.395.251,40 lei.
Un alt proiect vizează eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Sabin Drăgoi” din Petriș, în valoare de 1.539.032,90 lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat săptămâna trecută, după cum mi-a precizat primarul.
Tot în ceea ce privește investițiile importante, administrația locală a finalizat proiectul de construire a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice, finanțat prin PNRR, cu o valoare de 2.901.158 de lei.
Un alt obiectiv important îl reprezintă construirea centralei electrice fotovoltaice pentru consumul propriu al UAT Petriș, proiect finanțat prin Fondul pentru Modernizare, în valoare de 1.373.506 lei.
„Proiectul este realizat în proporție de 95%. Din 8 septembrie, suntem prosumatori, centrala este pusă în funcțiune și avem o putere instalată de 140 kW. Este un lucru foarte important pentru comuna noastră, pentru că vom putea reduce considerabil cheltuielile cu energia electrică”, a subliniat Ionel Berar.
La capitolul infrastructură rutieră, au fost asfaltați 6,4 kilometri de străzi în localitățile Corbești și Roșia, prin programul „Anghel Saligny”.
Administrația a mai realizat investiții din bugetul local pentru reabilitarea unor zone de pe Valea Domnească, Valea Mare și la Ilteu, unde, în perioadele cu precipitații abundente, apar frecvent probleme din cauza apelor.
Au fost modernizate și două stații de alimentare destinate microbuzului electric și autoturismului primăriei.
În Petriș au fost efectuate lucrări de renovare la dispensarul uman, iar Căminul Cultural din localitate a beneficiat, la rândul său, de lucrări de reparații și reabilitare.
Dotări pentru primărie și școlile comunei
Pentru buna desfășurare a activităților gospodărești, primăria a achiziționat o perie și un tocător de vegetație, care se montează la buldoexcavator. De asemenea, au fost cumpărate o camionetă de 3,5 tone și un tocător de crengi.
Primarul a precizat că administrația așteaptă și un aviz din partea AFIR pentru alte utilaje.
Un sprijin important pentru comunitate a venit și prin colaborarea cu Consiliul Județean Arad, împreună cu care a fost achiziționat un microbuz electric destinat transportului elevilor.
Nici unitățile de învățământ nu au fost ocolite de investiții. Școlile au fost dotate cu mobilier, tablete, table interactive, laptopuri și alte echipamente necesare desfășurării activităților educaționale în condiții moderne.
Planuri de viitor: modernizarea continuă
L-am întrebat pe primar dacă, după toate aceste realizări, administrația locală se gândește și la alte investiții.
„Noi nu ne oprim aici. Am discutat și cu colegii mei și avem proiecte de viitor. Vrem să modernizăm și mai mult dispensarul uman. Avem în vedere și proiectul de introducere a gazului, pentru că oamenii au nevoie de condiții cât mai bune de trai. Trebuie să continuăm ceea ce am început și să atragem în continuare fonduri pentru dezvoltarea comunei”, mi-a spus edilul.
Drumul Regelui, o șansă importantă pentru două comunități
Nu puteam să nu aducem în discuție unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru această zonă: modernizarea Drumului Regelui, care leagă comuna Petriș de comuna Vața de Jos, din județul Hunedoara.
L-am întrebat pe primar de unde a pornit această inițiativă și cum a fost posibilă transformarea ei într-un proiect concret.
„În anul 2021, împreună cu primarul comunei Vața de Jos, județul Hunedoara, am stabilit o întâlnire chiar la hotar, la cruce, la limita dintre cele două județe. Atunci am discutat despre cât de importantă ar fi redeschiderea acestui Drum al Regelui, care leagă două zone deosebit de frumoase, Petriș și Vața de Jos. Am făcut demersurile necesare, iar ulterior conducerile celor două consilii județene au hotărât modernizarea acestui drum. Sunt investiții mari și lucrări serioase, dar este important că se lucrează pentru realizarea acestui obiectiv. Pentru întreaga zonă, proiectul reprezintă o adevărată șansă de dezvoltare”, a explicat Ionel Berar.
Reorganizarea administrativă, o provocare pentru comunele mici
Am abordat și subiectul reorganizării administrative, un subiect tot mai discutat în ultima perioadă, mai ales în ceea ce privește viitorul comunelor mici. „Dacă reorganizarea nu va fi bine gândită, există riscul să accelereze depopularea zonelor rurale și să agraveze situația comunităților mici. Eu am anumite rezerve. Cel mare îl înghite pe cel mic. Ce se întâmplă în cazul nostru? Oamenii ar trebui să parcurgă distanțe de aproximativ 30 de kilometri pentru a ajunge la Săvârșin și pentru a-și rezolva problemele administrative. Acest aspect trebuie foarte bine avut în vedere. Nu putem să ne gândim doar la cifre, ci și la oamenii care trăiesc în aceste comunități”, a fost punctul de vedere al primarului.
La finalul discuției, privind în urmă la toate investițiile realizate într-un mandat și jumătate, i-am spus edilului că volumul de muncă și proiectele prezentate ar putea rivaliza cu realizările altor administrații în patru mandate.
Aș mai adăuga un lucru: Ionel Berari vine din domeniul silviculturii, un mediu în care munca, disciplina și responsabilitatea sunt esențiale. Poate că tocmai această experiență se regăsește și în felul în care privește administrația locală.
Am plecat din Petriș cu impresia unei comunități în care schimbările se văd și în care oamenii au început să privească altfel spre viitor. Iar vorbele localnicilor din Ilteu, întâlniți înainte de discuția cu primarul, au fost poate cea mai simplă și mai sinceră confirmare a muncii depuse.
Cât despre primar, acesta pare hotărât să continue pe același drum. Pentru că, așa cum mi-a spus chiar de la începutul întâlnirii: „Pe mine nu mă sperie munca niciodată!”
Primarul comunei Petriș, Ionel Berari: „Pe mine nu mă sperie munca niciodată“