Polițiștii arădeni au efectuat joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală. Descinderile au avut loc în Ineu, Bocsig, Galșa și Chișineu-Criș, dar și în municipiul Cluj-Napoca.
Acțiunea a fost desfășurată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad, în cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Inspectoratul General al Poliției Române.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. IPJ Arad nu a comunicat valoarea unui eventual prejudiciu sau numărul persoanelor vizate.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție pe întreg parcursul procesului penal.
Percheziții în județul Arad, în cadrul operațiunii JUPITER