Scandalul de la CARP Arad se mută în instanță

by Florian Popa

Situația continuă să fie explozivă la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad (CARP), unde se duce în continuare o luptă acerbă pentru controlul asociației, așa cum am scris în mai multe rânduri (vezi aici și aici). Demisă la mijlocul lunii martie de către Consiliul Director, la ordinul mai marilor PNL Arad, fostul președinte al CARP, Lidia Dan, s-a adresat instanței. Pe rolul Judecătoriei Arad a fost înregistrat dosarul cu numărul 5154/55/2017, prin care Lidia Dan contestă demiterea sa din funcția de președinte al CARP Arad, demitere care, din informațiile noastre, putea fi făcută doar de către Adunarea Generală, și nu de către Consiliul Director.

Rămâne de văzut cum va tranșa instanța acest război, care se duce în continuare și pe alte căi. Pe adresa redacției au sosit, în ultimele săptămâni, mai multe reclamații cu privire la ceea ce se întâmplă la CARP Arad, multe dintre ele vizând actualul Consiliu Director, dar și vechea conducere. Printre cei arătați cu degetul se numără și un anume domn Zăhuț, dar și o doamnă care în trecut a avut funcții în administrația publică arădeană și despre care se spune că face anumite jocuri politice și nu numai, la CARP Arad.

Dar despre aceste acuze, veți putea afla într-un viitor articol.

Facebook Comments