Situație explozivă la CARP Arad! Încep să iasă la suprafață neregulile

by Paul Anghel

Neregulile petrecute la CARP Arad, în perioada cât instituţia a fost condusă de Lidia Dan, încep încet-încet să iasă la suprafaţă. Foştii angajaţi rup tăcerea şi povestesc pentru livearad.ro despre unele dintre aceste neregului.

“Decizia de închidere «a Cimitirului de Elefanţi» căci aşa i se spunea Case de Retragere Rezidenţială în şedinţe, a fost luată de actualul consiliu director în  urmă cu un an sau doi, preşedinta de la acea vreme, Lidia Dan, nu a pus-o în practică până anul acesta. Hotărârea nu se ştie dacă are votul Adunării Generale. Unul din motivele pentru care a fost demisă presedinta Lidia Dan sunt gestionarea ajutoarelor  primate. Aceste bunuri  au fost gestionate de fosta preşedintă şi de Consiliu Director şi împărţite între angajaţi şi  apropiaţi  din care unul  a fost  descărcat la un cosilier acasă. Ca să scoată din cheltuieli unele din bunurile donate, în speţă alimentele, au fost vândute prin propile magazine Economat”, povestesc ‘unii dintre foştii angajaţi.

Vă reamintim că Lidia Dan a fost demisă din funcţie, la jumătatea lunii martie, iar alegerile pentru un nou preşedinte al CARP Arad vor avea loc în cursul lunii aprilie.

Facebook Comments