România este al doilea cel mai mare producător de țiței din Uniunea Europeană, însă prețurile la carburanți au ajuns la nivelul celor din statele vestice, arată o analiză publicată de Asociația Energia Inteligentă (AEI), după expirarea măsurilor de plafonare pentru motorină.
De la 1 iulie, prețul motorinei a crescut cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina s-a scumpit ușor sau a rămas la același nivel, în funcție de companie. Potrivit președintelui AEI, Dumitru Chisăliță, diferențele dintre operatori arată că prețurile nu sunt influențate doar de accize și de evoluția cotațiilor internaționale, ci și de politica comercială a fiecărei companii.
Analiza arată că 35% din benzina comercializată în România este produsă din țiței extras în țară, iar în cazul motorinei ponderea este de 16%. Acest lucru ar trebui să atenueze impactul fluctuațiilor de pe piețele internaționale, reprezentând un „amortizor natural” pentru prețuri.
Cu toate acestea, prețul mediu al carburanților din România este de aproximativ 1,85 euro pe litru, similar cu cel din Suedia și Austria, deși țara noastră se numără printre principalii producători de petrol din Uniunea Europeană. Potrivit AEI, acest lucru indică existența unui spațiu de manevră comercială în stabilirea prețurilor la pompă.
România are a doua cea mai mare producție de țiței din UE, dar prețurile la pompă sunt ca în Vest