RCS-RDS SI TELEKOM OFERA INTRE 25 SI 28 DE MILIOANE DE EURO PENTRU MECIURILE DIN LIGA 1

by Cosmin Mihuta

Companiile RCS-RDS si Telekom le ofera cluburilor intre 25 si 28 de milioane de euro pe sezon pentru preluarea in comun a drepturilor TV ale meciurilor din Liga I, in cazul in care actuala intelegere dintre LPF si firma ISB se va rupe, din cauza dorintei maltezilor de a diminua valoarea contactului, sustine Mediafax.
„Am primit o oferta scrisa din partea companiei RCS-RDS privind drepturile TV. Oferta RCS este facuta impreuna cu Dolce. Cred ca au primit-o toate cluburile din Liga I. Este o propunere care se intinde pe patru ani, cu o valoare cuprinsa intre 25 si 28 de milioane de euro pe sezon. Fara discutie, este o propunere mult mai avantajaoasa decat ceea ce ne-a oferit ISB-ul”, a declarat, pentru Mediafax, conducatorul unui club din Liga I.
La 8 iunie, Adunarea Generala a LPF a respins propunerea ISB, detinatorul drepturilor TV pentru meciurile din Liga I, de a diminua valoarea contractului. Conducatorii cluburilor l-au imputernicit pe presedintele LPF, Gino Iorgulescu, sa discute cu reprezentantii companiei pentru ca prevederile contractului de valorificare a drepturilor TV sa fie respectate. O decizie in ceea ce priveste suma pe care o va primi LPF in sezonul urmator va fi luata în Adunarea Generala de astazi, in functie de finalitatea discutiilor dintre presedintele Iorgulescu si ISB.
Pana la 15 iunie, ISB trebuie sa achite 17 milioane de euro ligii, reprezentand prima transa din valoarea drepturilor TV pentru sezonul 2015/2016, in caz contrar cluburile din Liga I fiind decise sa rupa contractul cu firma din Malta.

Sursa: hotnews.ro

Facebook Comments