PROGRAMUL TURNEULUI FINAL AL LIGII EUROPEI. VEZI CE CADOU ISI POT FACE ARADENCELE DE 8 MARTIE

by Sorin Haut

Univ.Goldiş ICIM pregăteşte în detaliu primul turneu final al sezonului, cel al Ligii Europei Centrale. De două ori câştigătoare a trofeului, în 2011, când a şi găzduit Final Four-ul şi în 2013, echipa arădeană vrea să realizeze tripla. Ar fi o despărţire cu happy-end de o competiţie totuşi modestă, pe care din informaţiile noastre, vicecampioana României nu o va mai aborda în sezonul viitor.

În mod normal, „galben-albastrele” ar trebui să se impună în ambele meciuri ale turneului final de la Nymburk (Cehia), atât gruparea gazdă, cât şi celelalte două adversare din semifinale fiind sub valoarea Aradului. Ar fi şi un imbold moral în vederea adevăratelor confruntări ale anului, cele din Cupa României şi Liga Naţională, cu Sepsi şi Târgovişte, care pot aduce în mod real satisfacţii pentru suporteri. Revenind la întrecerea din week-end, organizatorii au dat publicităţii programul, cu finala programată chiar pe 8 martie, de Ziua Internaţioală a Femeii.

Programul turneului final al Ligii Europei Centrale:

Semifinale:

07 martie, ora 16: CSU Alba Iulia – Piestanske Cajky (Slovacia)

07 martie, ora 19 Basketball Nymburk (Cehia) – Univ. Goldiș ICIM

Finala mică:

08 martie, ora 12

Finala:

08 martie, ora 15

Facebook Comments