PRESEDINTELE CJ BUZAU A RECUNOSCUT CA A PRIMIT MITA SI A FOLOSIT BANII IN CAMPANIA PNL

by Paula Craciun

PNL, finanţat cu bani din mită. Președintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a recunoscut în faţa procurorilor Anticorupţie că a primit mită și că a folosit banii în campania electorală. Mai mult, baronul de Buzău le-a mai spus anchetatorilor că fostul ministru de Interne, Cristian David, a primit și el mită.

Şeful Consiliului Judeţean Buzău confirmă, prin declaraţia dată la DNA, cele două denunțuri făcute anul trecut: cel al primarului din Jilava, Adrian Mladin, și cel al fostului șef de cabinet din Ministerul de Interne, Valeriu Nițescu. Este vorba despre principalele probe ale procurorilor în acest caz.

Conform procurorilor Anticorupţie, Adrian Mladin i-a dat o șpagă de 1,1 milioane de euro – 500.000 de euro lui Cristian David și 600.000 de euro lui Valeriu Nițescu – pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra unui teren, de 15 hectare, în municipiul Buzău.

„Mladin a mai venit ulterior, în acelaşi scop la Buzău, fiind însoţit de Valeriu Nițescu, care era în acea perioadă şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative. Am discutat în câteva rânduri personal cu Valeriu Nițescu, care mi-a spus că a venit din partea ministrului David, care, la rândul său, mă roagă să-l ajut pe Adrian Mladin în demersul acestuia de obţinere a terenurilor, lucru pe care eu l-am acceptat”, a declarat Bîgiu în fața procurorilor, potrivit evz.ro.

Cristinel Bîgiu, le-a spus procurorilor DNA că 250.000 de euro au fost folosiți pentru partid.

„Ţin să precizez că, în cursul discuţiilor cu Adrian Mladin, acesta mi-a spus că, dacă i se rezolvă problema, va sprijini campania electorală a partidului din care făceam parte, adică Partidul Naţional Liberal, dat fiind faptul că anul 2008 era un an electoral, cu alegeri atât locale, cât şi generale. În mod concret, circa 250.000 de euro au ajuns în campania electorală, iar restul i-am dat unor persoane pe care deocamdată nu doresc să le nominalizez”, a mai spus Bîgiu.

Cristinel Bîgiu a mai spus că terenurile erau pe numele lui Gheorghe Doloiu, la momentul la care i-au fost vândute lui Adrian Mladin, iar aproximativ 900.000 de euro au fost încasaţi de Gheorghe Doloiu,.

Baronul de Buzău este arestat din decembrie anul trecut, într-un alt dosar de corupție: pentru luare de mită, conflict de interese și tentativă de spălare de bani.

Sursa: b1.ro

Facebook Comments