PONTA: DRAGNEA VA FI DAT AFARA DIN PSD DACA SE OCUPA SA PREIA POSTUL DE PREMIER

by Florian Popa

Liviu Dragnea va fi dat afară din PSD dacă, până la alegerile prezidenţiale, se ocupă să preia postul de prim-ministru, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, precizând însă că nu va fi cazul pentru o astfel de măsură deoarece Dragnea este un politician inteligent şi ştie că trebuie unitate.

„Nu discută nimeni despre pielea ursului din pădure. Până pe 16 noiembrie, dacă e vreunul care vrea să fie preşedinte PSD, prim-ministru, îl dăm afară. Simplu, îl dăm afară, că înseamnă că nu e cu noi”, a spus Ponta.

Întrebat dacă îl va da afară, în acest caz, şi pe Liviu Dragnea, Ponta a răspuns că da, dar că nu va fi cazul.

„Dacă Liviu Dragnea acţionează în loc să mă ajute în campanie – şi el e şeful de campanie, şi mă va ajuta – şi se ocupă să fie prim-ministru, da, dar nu va fi cazul, pentru că Liviu Dragnea este un personaj politic extrem de inteligent şi de pragmatic şi ştie foarte bine, că a fost alături de mine din 2010, că, atât timp cât am fost uniţi noi doi, am câştigat tot”, a spus Ponta.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments