Poliția Rutieră a aplicat noi amenzi firmei care NU a deszăpezit Aradul

by Dana B.
Deși, inițial, Poliția Rutieră a aplicat o amendă în valoare de doar 3.045 de lei , ”cât un pachet de țigări” după cum au comentat mai mulți internauți, aceasta a revenit cu noi amenzi pentru firma care, așa după cum se poate vedea cu ochiul liber și pe nervii arădenilor, a ”uitat” să deszăpezească Aradul.
Omisiunea de a-si îndeplini obligația de a asigura viabilitatea drumului prin distribuirea de material antiderapant, continuă să fie sancționată de polițiștii Biroului Rutier. Astfel, pâna la aceasta ora, au mai fost aplicate încă doua sancțiuni contraventionale in valoare de 10.875 si 7.250 lei, conform prevederilor legale specificate anterior.”, se arată în comunicatul Poliției arădene.
Indiferent cât de liniștitor și asigurator ar fi sunat comunicatul transmis astăzi de Primăria Arad, se pare că amenzile în valoare de peste 20.000 de lei vin să confirme ceea ce arădenii și presa semnalează încă de aseară: Aradul a fost, din nou, luat pe nepregătite de prima zăpadă mai consistentă.
Comunicatul Primăriei Arad:

Având în vedere căderile de zăpadă înregistrate luni, 26 februarie, utilajele operatorului de salubritate responsabil cu punerea în aplicare a Programului de deszăpezire a oraşului, S.C.RER Vest SA Oradea a acţionat în jurul orei 17.00 cu 5 utilaje specializate pentru a împrăştia material antiderapant. S-a acționat pe prioritate 0 şi 1, respectiv pe arterele principale, căile de acces în oraş, poduri, pieţe şi staţii. Intervenţiile au continuat pe tot parcursul nopţii, când s-a intervenit şi pe prioritatea 2 (străzile asfaltate cu acces spre locuinţe).Având în vedere faptul că precipitaţiile au continuat, stratul de zăpada acumulat pe carosabil a ajuns la 5 cm, astfel că operatorul de salubritate a intrat într-o nouă fază a planului de intervenţie.

“Din cauza căderilor de zăpadă la temperaturi scăzute înregistrare în cursul acestei dimineţi, începând cu ora 8 s-a impus intervenţia cu plugurile. Ordinea a fost aceeaşi: prioritatea 0 şi 1 iar în acest moment este în derulare  prioritatea 2. Pentru a degaja arterele din municipiu în cel mai scurt timp posibil s-a suplimentat cu 3 numărul  utilajelor de mare capacitate pentru intervenţie în împrăştiere material antiderapant şi în mod special la pluguit.”, a declarat Ionel Ban, directorul de producție al RER.

Interventia operatorului de salubritate va continua până la finalizarea completă a acţiunii de dagajare a carosabilului.”

 

Facebook Comments