PÎNCOTA RENUNŢĂ LA LIGA A II-A! ECHIPA ŞI LOCUL SUNT DE VÂNZARE

by Sorin Haut

Șoimii Pîncota nu va mai continua în Liga a II-a! Concluziile au fost trase azi, într-o întâlnire decisivă între președintele clubului, Pavel Piroș și autoritățile locale. După două ore de discuții s-a decis ca locul din eşalonul secund să fie scos la vânzare! Conform previziunilor, consilierii locali ai orașului Pîncota au decis să nu mai finanțeze clubul pentru a participa în Ligile a II-a sau chiar a III-a. Piroş se vede pus, astfel, în situaţia de a renunţa după cinci ani, şi după al doilea an de Liga a II-a, la proiectul Pîncota.
Şeful clubului din Podgorie aşteaptă acum ofertanţi (clubul şi locul sunt de vânzare pentru aproape trei miliarde de lei vechi), de preferat fiind ca locul de Liga a II-a să fie luat de o echipă din zonă, dacă se poate chiar din judeţ, pentru ca Aradul să aibă în continuare două formaţii în eşalonul doi. Noul primar al Pîncotei și consilierii săi sunt dispuşi să sprijine un nou club care să pornească din primul eşalon judeţean, investițiile urmând să se axeze pe copiii și juniorii din zonă.

Facebook Comments