PESTE 80 DE POLITISTI ARADENI „SUPRAVEGHEAZA“ EXAMENUL NATIONAL DE BACALAUREAT

by Cosmin Mihuta

Peste 80 de poliţişti arădeni, acţionează suplimentar, pentru desfăşurarea în condiţii de linişte şi siguranţă a examenului naţional de Bacalaureat.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, şeful Poliţiei Române, chestorul general de poliţie Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acţionează pentru liniştea şi siguranţa comunităţii.

Astfel, pe durata examenului naţional de Bacalaureat, 85 de poliţişti, din cadrul IPJ Arad, vor acţiona, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 45 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, iar 30 sunt poliţişti de la rutieră, ceilalţi fiind de la alte structuri.

Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, toate centrele de examinare din judeţul Arad, sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Efectivele IPJ Arad sunt în teren pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul naţional de Bacalaureat să se desfăşoare în condiţii de normalitate.

Facebook Comments