PERCHEZITII LA PERSOANE BANUITE DE CONTRABANDA CU TIGARI SI ALCOOL

by Paula Craciun

Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Suceava efectuează, joi dimineața, 11 percheziții, fiind vizate mai multe persoane care, în perioada 2014 – 2015, ar fi dezvoltat un mecanism infracțional, având ca scop introducerea în țară, transportul și comercializarea frauduloasă de țigarete și alcool de contrabandă, a anunțat IGPR.

„Peste 30 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale — IPJ Suceava, desfășoară la această oră o acțiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracțional, specializat în contrabandă cu țigări și alcool de proveniență extracomunitară. În baza autorizațiilor emise de Judecătoria Suceava, sunt efectuate 11 percheziții domiciliare în zona limitrofă a municipiului Suceava”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Potrivit sursei citate, activitățile investigative și de cercetare penală sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, urmând a fi puse în executare mandate de aducere privind persoanele implicate în activitățile ilicite.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments