OMV PETROM VA DISTRIBUI ACTIONARILOR DIVIDENDE DE 634 MILIOANE LEI DIN PROFITUL DE ANUL TRECUT

by Paula Craciun

OMV Petrom (SNP) va distribui acţionarilor dividende de 634 milioane lei din profitul de anul trecut şi a anunţat pentru anul în curs investiţii estimate la circa 5,3 miliarde lei, cu 20% sub nivelul celor bugetate pentru 2014.

Deciziile au fost aprobate marţi în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei.

Valoarea brută a unui dividend este de 0,0112 lei per acţiune.

În ceea ce priveşte investiţiile, cea mai mare parte a sumelor (90%) este destinată activităţilor de Upstream şi vor viza printre altele proiectele de explorare onshore şi offshore. Activităţii de Downstream Oil îi revine 9% din buget, iar 1% vor reprezenta investiţiile în Downstream Gas.

„Suntem consecvenţi obiectivului nostru de a acorda dividende, dar în acelaşi timp trebuie să ne adaptăm noului context de piaţă, în care vedem înjumătăţirea preţului ţiţeiului faţă de anul trecut. Propunerea de dividende urmăreşte remunerarea acţionarilor, dar în acelaşi timp şi asigurarea resurselor necesare continuării programului de investiţii al companiei”, a declarat într-un comunicat directorul executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Sursa: zf.ro

Facebook Comments