Importurile de gaze în luna august, de 3,5 ori mai mari decât anul trecut
Importurile de gaze ale ţării în luna august 2019 s-au ridicat la 2.229.828 MWh, de 3,5 ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi analizate de AGERPRES. În august 2018, importurile erau de...
Ora de iarnă 2019. Când vom da ceasurile înapoi
Ora de iarnă este ora standard. Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se...
Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară
Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară, vineri, pe Aeroportul Internaţional Otopeni cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. La eveniment sunt prezenţi Custodele Coroanei, Margareta, principele Radu, principesele Sofia şi Maria, reprezentanţi ai Bisericii...
Aeronava cu osemintele Reginei-Mamă Elena a decolat de la Geneva. Programul Funeraliilor Regale
Aeronava care transportă osemintele ale Reginei-Mamă Elena a decolat în această dimineață de la Geneva, spre România. La ora 7.00, ora României, de la Aeroportul Geneva a decolat avionul militar "Spartan", aparținând Forțelor Aeriene Române, care aduce din Elveția în România...
Guvernul anunță reluarea discuțiilor cu Volkswagen, iar noua uzină s-ar putea deschide la Arad
România revine pe lista scurtă a ţărilor unde Volkswagen ar putea deschide o uzină nouă pentru viitoarele generaţii ale VW Passat şi Skoda Superb, iar discuţii în acest sens au fost iniţiate de Guvernul de la Bucureşti, anunță zf.ro. „Am iniţiat noi...
Lotul 3 din Autostrada A1 Lugoj - Deva ar putea fi deschis, cu anumite restricții
Consultantul care face expertiza tehnică pe cei 21 de km de pe lotul 3 al Autostrăzii A 1 Lugoj-Deva a recomandat deschiderea tronsonului, dar cu restricție de tonaj de 7,5 tone și limitare de viteză de 80 de km/h, informează Radio România Actualități. Contractul pe Lotul 3 a fost reziliat...
Un pădurar de 30 de ani, împușcat mortal de hoții de lemne
Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcției Silvice Maramureș, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informații, pădurarul Liviu Pop a fost împușcat mortal, iar...
IICCMER: Cercetările pentru descoperirea mormintelor opozanților anticomuniști, reluate la Caransebeș
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Parchetul Militar Timişoara, a reluat miercuri cercetările începute în vară în curtea unui imobil din Caransebeş în vederea descoperirii unor morminte ale opozanţilor...
Cutremur de 3,2 pe scara Richter, în această dimineață, în România
Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter s-a produs joi dimineaţa, la ora locală 4:33, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 113 de kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). În octombrie, în România...
Senatul a respins alegerea primarilor în două tururi
Plenul Senatului a respins, miercuri, cu 33 de voturi "pentru" şi 47 "împotrivă", proiectul iniţiat de parlamentari USR privind alegerea primarilor în două tururi. În raportul comun de respingere a proiectului, întocmit de comisiile juridică şi pentru administraţie, se precizează că,...
Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 3,04% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni a coborât uşor miercuri, la 3,04% pe an, de la 3,05%, cotaţia anunţată cu o zi în urmă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99%, iar în aceeaşi zi a anului trecut se situa la...
Panică! Facebook și Whatsapp nu au putut fi accesate timp de 10 minute
Aplicaţiile Facebook şi Whatsapp nu au putut fi accesate începând cu ora 10:55, însă au revenit online imediat după ora 11.00. Nu se știe încă ce anume a provocat ”pauza” de 10 minute.
Promenade Marie de Roumanie, inaugurată la 97 de ani de la încoronarea Reginei Maria
Promenade Marie de Roumanie, inaugurată la 97 de ani de la încoronarea Reginei Maria. Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu au participat marţi, în contextul vizitei la Paris, la inaugurarea oficială a "Promenadei Regina Maria a României", situată pe malul Senei, în...
A murit actrița Tamara Buciuceanu Botez
Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a murit, marți, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internată de la începutul acestei luni, a anunțat unitatea medicală. "Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu...
Asigurările RCA, mai mari pentru mașinile puternice
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință pentru asigurările RCA pentru persoanele fizice, iar acesta aduce modificări semnificativa pentru anumite categorii de șoferi față de cele din martie 2019. Pentru toate categoriilor de vârstă au crescut...