Mihaela Borcea a vorbit deschis despre intoxicația cu mercur

by Dana B.

Mihaela Borcea vorbește despre intoxicația cu mercur. Fosta consoartă a omului de afaceri Cristi Borcea a trecut prin momente cumplite în urmă cu 7 ani.

La sfârşitul anului 2010, lui Cristi şi Mihaelei Borcea, care pe atunci erau căsătoriți, li s-au depistat, la analize, metale grele în sânge. Cu tratamente de ultimă generaţie, administrate într-o clinică din America, dar şi cu ceva noroc, starea de sănătate a lui Cristi Borcea s-a îmbunătăţit simţitor. Mihaela însă a avut mult de tras. Ea a urmat tot felul de tratamente care promiteau vindecări spectaculoase. Și a cheltuit, conform apropiaţilor, în jur de 20.000 de euro. Dar rezultatele au întârziat să apară. Mai mult, potrivit medicilor, din cauza metalelor grele din sânge, Mihaela risca chiar să facă Parkinson sau Alzheimer, boli grave ale sistemului nervos.

Mihaela Borcea vorbește despre intoxicația cu mercur: „Nu vreau să mă victimizez”

Despre intoxicația cu mercur suferită în urmă cu ani a vorbit deschis Mihaela Borcea la o emisiune de la Antena 1.

„Mi-am propus anul acesta să mă ocup un pic mai mult de sănătatea mea. Voi face toate demersurile necesare pentru a-mi reveni la silueta de dinainte. Eu am trecut prin foarte multe! Mercurul a făcut ravagii în corpul meu, dar nu vreau să mă victimizez. Sunt sănătoasă şi puternică! Am fost cu copiii la schi şi am achiat şi eu, deşi am din nou o problemă, o ruptură de ligamente. De aia trebuie să fiu atentă cum merg pe gheaţă. Mă duc să mă operez după ce îmi mai rezerv dreptul de a mai schia odată. Un mers necontrolat sau un pas greşit mă poate prăbuşi”, a declarat Mihaela Borcea la emisiunea „X-tra Night Show”.

Mihaela Borcea a vorbit și despre fostul ei soț, Cristi Borcea, cu care are trei copii: Patrick și gemenii Antonia Melissa și Mihai Angelo.

„Îmi doresc pentru Cristi să vină alături de familia şi de copiii lui acasă, iar cei care îl vorbesc de rău acum să nu uite că a făcut mult bine pentru oameni. Discret cum îl ştiţi el a ajutat un spital de renume să înfiinţeze o secţie de neonatologie. Se întâmpla pe vremea când eu nici nu îi avea pe cei mici„, a spus Mihaela Borcea.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments