ISU Arad va derula o serie de activități, în Săptămâna Protecției Civile
La data de 28.02.2024 se împlinesc 91 de ani de la Înființarea Protecției Civile în România, dată la care Regele Carol al II-lea a semnat Înaltul Decret Regal, publicat la 23.03.1933 în Monitorul Oficial al României, ca Regulament al Apărării Pasive contra atacurilor aeriene. Numită...
Tânăr de 19 ani, prins drogat la volan de polițiștii din Ineu
La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii orașului Ineu au depistat un bărbat de 19 ani, din Pâncota, în timp ce conducea un autoturism în Ineu. Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu...
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale pentru amenințare
La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii orașului Curtici au fost sesizați despre un scandal în familie. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 25 de ani, din Curtici, pe fondul unui conflict, și-ar fi amenințat cu acte de violență părinții. Pe numele...
Activități preventive ale polițiștilor arădeni, cu elevii din județ
La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai orașelor Curtici și Sântana și ai Secției 1 Rurală Arad, împreună cu reprezentanții D.G.A.S.P.C Arad și ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat câte o activitate preventivă la două școli din...
Pompierii arădeni au intervenit în mai multe zone ale județului, pentru a stinge arderile necontrolate ale vegetației uscate
În cursul zilei de ieri, 23 februarie 2024, pompierii militari arădeni au intervenit pentru a stinge și a înlătura efectele negative produse de arderile necontrolate ale vegetației uscate și mărăcinișului. Incendiile s-au produs, după cum urmează: -un incendiu în localitatea Bârsa,...
Focar de pestă porcină la Nădlac! Sute de animale vor fi ucise
Având în vedere că la câteva exemplare dintr-un efectiv de peste 300 de porci dintr-o exploatație de tip A din localitatea Nădlac a fost confirmată infectarea cu Pesta Porcină Africană, la propunerea Direcției Santiar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Centrul Local de...
Dosar penal pentru un bărbat din Vărșand, care și-a agresat soția
La data de 22 februarie a.c., polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați despre un scandal în familie, la un imobil din Vărșand. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 37 de ani, din localitate, pe fondul unui conflict spontatn, și-ar fi agresat fizic...
Protecția Consumatorilor a închis un restaurant din Lipova
În urma unor sesizări ale consumatorilor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o serie de acțiuni de control de verificarea prevederilor legale la prestarea serviciilor de alimentație publică la : CRISTI & ALEX LOG SPEED SRL -CLASS...
Primele plăți efectuate în cadrul programului Rabla Local
Municipiului Arad anunță că de luni, 26 februarie 2024, va demara procedura de virare a banilor pentru stimulentul de casare din cadrul Programului Rabla Local. La momentul actual prin platforma Primăriei Municipiului Arad s-au depus 423 de dosare pentru acordarea stimulentului de casare....
Accident în zona Gemi Center. Un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost rănit
În municipiul Arad, un accident rutier grav a avut loc în zona Gemi Center, implicând un autoturism și posibil o persoană încarcerată. Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit la fața locului, mobilizând o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere...
Un tractor s-a făcut scrum, la Turnu
Joi, în jurul orei 14:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit un utilaj agricol, la o fermă din localitatea Turnu. La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o...
Autoturism căutat de autoritățile din Elveția, descoperit în P.T.F. Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, estimat la valoarea de aproximativ 16.000 de euro, căutat de autorităţile...
16 refugiați au fost găsiți într-un camion cu fructe, la P.T.F. Nădlac II
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 16 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu fructe. În cursul acestei dimineți, la ora 06.35, la Punctul de...
Polițiștii arădeni au găsit nu mai puțin de 24 de tone de azot, într-o gospodărie din Cărand
La data de 21 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din Cărand, au identificat un bărbat de 54 de ani, din, Cărand, care ar fi deținut și depozitat cantitatea de 24.000 de kilograme de azotat de amoniu, fără a...
Percheziții în Arad, la domiciliul unui bărbat căutat de polițiștii din Austria
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Austria, la data de 22 februarie a.c., sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și...