IUBCvT TÂRGU MUREȘ, AL ȘASELEA TRANSPLANT DE CORD DIN ACEST AN
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș a reușit, marți noaptea, al șaselea transplant de cord de la începutul acestui an, fiind deocamdată singurul centru de profil din România care a făcut astfel de intervenții în 2016. Doctorul Horațiu...
LA MULŢI ANI, GHEORGHE ZAMFIR!
Supranumit ''Regele naiului'', Gheorghe Zamfir, naist, dirijor și compozitor, s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găești, județul Dâmbovița. A urmat, începând din 1955, cursurile Școlii speciale de muzică din București (astăzi Liceul de Muzică ''Dinu Lipatti''), la clasa profesorului...
SEMNELE CARE PREVESTESC DEPRESIA
Uneori, un motiv banal ne poate trimite în ghearele depresiei. Psihoterapeutul Alexandra Siru spune care sunt semnele care prevestesc apariţia acestei afecţiuni. ''Depresia poate fi definită, în sens larg, ca o prăbuşire a dispoziţiei bazale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste...
LOCUL DE PE MARTE UNDE AR PUTEA EXISTA FORME DE VIAȚĂ
Cercetătorii sunt de părere că aici ar putea fi descoperite fosilele unor organisme străvechi. O echipă de astrobiologi din cadrul Universităţii Cornell, SUA, a studiat zonele de pe Marte în care ar putea fi găsite dovezi ale existenţei vieţii. Rezultatele cercetării au arătat că...
"PREMIUL DE AUR" PENTRU CALIGRAFIE JAPONEZĂ, CÂȘTIGAT DE O ROMÂNCĂ
În urmă cu câteva luni, Ziarul de duminică spunea povestea prezenţei prestigioase a unui român în Japonia. Rodica Frenţiu, conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a câştigat „Premiul de aur” la prima ediţie a Expoziţiei...
CORNEL PATRICHI, RĂPUS DE CANCER LA 72 DE ANI
Starea de sănătate a lui Cornel Patrichi s-a înrăutăţit, iar apropiaţii acestuia se aşteaptă la ce este mai rău. Soţia coregrafului spune că a chemat preotul, şi a precizat că organismal soţului ei a început să cedeze. Foştii lui colege de la "Dansez pentru tine" i-au transmis...
MOARTEA VA PUTEA FI PREZISĂ DE UN COMPUTER
Moartea este un proces inevitabil la care sunt predispuse toate organismele vii, doar că momentul exact când se va produce este imposibil de prezis. Sau poate nu chiar atât de imposibil precum credem noi. În curând, un computer ar putea prezice momentul morţii unei peroane. Oamenii de...
CĂSCATUL, O FORMĂ DE EMPATIE CARE ÎL FACE CONTAGIOS
Stai faţă în faţă cu cineva iar atunci când caşti tu, cască şi acea persoană? Înseamnă că ai de-a face cu un om extrem de empatic, cel puţin în relaţie cu tine. Asta sugerează rezultatele unui studiu. Iată un test de personalitate pe care îl poţi aplica în cazul prietenilor sau...
13% DIN POPULAȚIA MONDIALĂ SUFERĂ DE OBEZITATE
Lumea pare a fi dominată de o creştere necontrolată a apetitului alimentar. Potrivit unui nou studiu, nivelul indicele de masă corporal este într-o continuă ascensiune – într-atât de mult încât numărul persoanelor obeze l-a depăşit pe cel al persoanelor subponderale pentru prima...
CE SPUNE SCRISUL DE MÂNĂ DESPRE PERSONALITATEA TA
Specialiştii grafologi susţin că prin interpretarea scrisului de mână al unei persoane pot fi dezvăluite peste 5.000 de tipuri de personalitate. Mai jos găseşti o scurtă prezentare a ceea ce spune scrisul de mână despre personalitatea ta. 1. Litere mari: Ai nevoie să te simţi...
LOCUL UNDE OAMENII NICI NU AU AUZIT DE CANCER
Mulţi dintre locuitori trăiesc peste 100 de ani şi este considerat ceva normal. Valea râului Hunza, aflat la graniţa dintre India şi Pakistan, este de multe ori numită şi "oaza tinereţii", deoarece oamenii din această regiune nu se îmbolnăvesc aproape niciodată şi arată mereu tineri,...
MOTIVUL PENTRU CARE FEMEILE DEMISIONEZĂ LA 30 DE ANI
Una dintre cele mai importante caracteristici ale locului de munca pentru o femeie este flexibilitatea in ceea ce priveste concediul de maternitate, asa incat era de asteptat ca acesta sa fie principalul motiv principal pentru care femeile demisioneaza in pragul varstei de 30 de ani. Cu toate...
ROMÂNUL CARE A COLABORAT CU DOI LAUREAȚI AI PREMIULUI NOBEL
Alex Nichifor este profesor la Stanford, colaborator nu pentru unul, ci pentru doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie. Academicianul american Alvin E. Roth, laureatul Nobel pentru economie din 2012, îi mulţumeşte profesorului asistent Alex Nichifor în prefaţa cărţii sale „Cine,...
PREȚUL TRANSPORTULUI PUBLIC ÎN MARILE ORAȘE ALE LUMII
Graficul arată preţul mediu al unui singur bilet în mai multe oraşe din lume, exprimat în lire sterline. Copenhaga este oraşul cu cel mai scump transport public din lume, un singur bilet pentru autobuz, tramvai sau metrou costând 3.25 lire (4.14 euro), informează The Independent. Capitala...
LEGĂTURA DINTRE LIPSA SOMNULUI SI SINDROMUL METABOLIC
Somnul este foarte important pentru sănătate, iar statisticile arată că foarte mulţi oameni nu dorm suficient. Un studiu prezentat la o conferinţă a American College of Cardiology (ACC) arată că starea de somnolenţă din timpul zilei poate fi asociată cu afecţiuni precum hipertensiunea...