KATE MOSS, DIN NOU ÎN FAŢA ALTARULUI

by Cristian Dobre

Kate Moss (42 de ani) s-a logodit cu mult mai tânărul ei iubit, contele Nikolai von Bismarck (29 de ani), după ce acesta s-a pus în genunchi și i-a cerut să-i devină soție în timpul unei vacanțe romantice la Veneția.

Cei doi se întâlnesc de aproape un an de zile, însă toată lumea credea că sunt la un pas de despărțire, după ce celebrul fotomodel i-a cerut iubitului ei să se interneze într-o clinică de dezintoxicare.
Kate și Nikolai au fost în Italia luna trecută și au luat o cină romantică la Ristorante da Ivi din Veneția, proprietarul localului a povestit pentru presa britanică că cei doi au stat până în jurul orei 01 noaptea, timp în care s-au sărutat și s-au bucurat unul de compania altuia savurând câte un pahar de vin scump, iar, la un moment, Nikolai s-a pus în genunchi și i-a oferit inelul lui Kate, strigându-i în italiană că o iubește.
Controversatul fotomodel se pare că a acceptat fără să stea pe gânduri, întrucât aceatsa a fost văzută recent la Londra, purtând mândră bijuteria de pe inelarul de la mâna stânga.
Contele Nikolai von Bismarck este fiul Contesei Debonnaire von Bismarck (56 de ani) și stră-strănepotul Prințului Otto von Bismarck. Acesta este îndrăgostit de fotografie și deși are rădăcini germane nobile, e departe de-a fi un răsfățat de bani gata. Cel puțin asta spune CV-ul său.

El a fost și asistentul celebrului fotograf, Mario Testino, unul din preferații lui Kate, și a lucrat și cu Annie Leibovitz. Iar acum 2 ani, a avut o expoziție de fotografie ce-a surprins viața în Etiopia. “Timp de 3 săptămâni, am băut sânge de vacă la micul dejun, m-am spălat în râuri și am dormit într-un cort păzit de copii înarmați cu arme AK-47, a povestit tânărul Nikolai, în cadrul expoziției

Kate Moss s-a despărțit de soțul ei, rockerul Jamie Hince, chiar în vara anului trecut, la doar patru ani de la nuntă. Kate Moss are o fiică, Lila Grace, născută în 2002, ce provine din relaţia cu editorul de modă Jefferson Hack.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments