Investitori din India, atrași spre Arad. Zona Liberă Curtici-Arad, prezentată ambasadorului Indiei

Investitori din India, atrași spre Arad. Zona Liberă Curtici-Arad, prezentată ambasadorului Indiei
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Péró Tamás, a reprezentat instituția în cadrul unei întâlniri de lucru cu ambasadorul Indiei în România, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra. Discuțiile au vizat dezvoltarea relațiilor economice și atragerea unor investiții indiene în județul Arad, inclusiv în Zona Liberă Curtici-Arad.
Întâlnirea a avut loc la sediul Instituției Prefectului, la invitația prefectului județului Arad, Mihai Pașca. Au mai participat directorul general al R.A. Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, Romulus-Cristian Tănăsescu, și vicepreședintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Aurel Ionescu.
Unul dintre principalele subiecte abordate a fost posibilitatea organizării unei întâlniri între conducerea Zonei Libere Curtici-Arad și reprezentanți ai mediului de afaceri din India. Scopul este prezentarea facilităților și oportunităților pe care Aradul le poate oferi companiilor interesate să investească în România.
Înaintea acestei întâlniri urmează să fie transmisă o scrisoare de intenție, însoțită de o prezentare detaliată a oportunităților oferite de Zona Liberă Curtici-Arad.
„Următorul pas procedural va fi organizarea unei întâlniri directe între conducerea Zonei Libere și potențiali investitori membri ai Camerei de Comerț a Indiei, valorificând poziția strategică a Aradului la granița de vest a țării. Pentru R.A. Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, deschiderea către piețele extra-comunitare reprezintă o direcție bună de dezvoltare — Aradul fiind poarta de vest a României pentru producție, logistică și comerț internațional”, a declarat vicepreședintele CJ Arad, Péró Tamás.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul întâlnirii, ambasadorul Indiei a subliniat interesul pentru consolidarea colaborării economice, în contextul obiectivului de dublare a schimburilor comerciale dintre România și India până în 2028. Diplom atul a arătat că România este privită drept o importantă poartă de acces către Uniunea Europeană și piața europeană.
Ambasadorul s-a arătat deschis inclusiv față de posibilitatea dezvoltării unor unități de producție în Arad și a manifestat interes pentru facilitățile oferite de cele două platforme administrate de Zona Liberă, Curtici și Aeroport.
În România activează deja aproximativ 1.000 de companii cu capital indian. În cadrul discuțiilor au fost prezentate și exemple de investiții existente, inclusiv din industria farmaceutică.
Întâlnirea de la Arad a conturat șase domenii considerate importante pentru viitoarele investiții și colaborări: producția industrială, energia verde și regenerabilă, industria de apărare, industria farmaceutică, cercetarea și dezvoltarea, precum și logistica și lanțurile de aprovizionare.
Demersul ar putea fi continuat prin discuții directe între reprezentanții Zonei Libere Curtici-Arad și oameni de afaceri din India interesați de investiții în vestul României.