Juniorii sub 17 ani ai UTA-ei au luat bronzul național în Liga Elitelor! (FOTO)

by Sorin Haut

Academia UTA urcă pe podiumul național la finalul sezonului 2023-2024 prin echipa sub 17 ani, pregătită de Costel Bogoșel și Mihai Petcuț. La Centrul Național de Fotbal Buftea, „roș-albii” au învins-o astăzi cu 4-1 pe Farul Contanța în finala mică a Ligii Elitelor, luându-și revanșa pentru finala pierdută cu Viitorul în 2021 (1-5), la aceeași categorie de vârstă. Debutat în SuperLigă de Mircea Rednic, Alessio Calotă a fost omul finalei mici, cu două goluri, în minutele 39 și 57 și o pasă decisivă, dar meritul este al întregii echipe. Pentru UTA au mai marcat Dario Huc, în minutul 5 și Eric Bărbat, în prelungirile primei reprize. Juniorii Farului au înscris golul de onoare abia la 4-0, prin Sima, în minutul 79.

Puștii arădeni și-au primit medaliile din mâna lui Răzvan Burleanu

Festivitatea de premiere a avut loc după finala mare, dintre FCSB și Universitatea Craiova, câștigată cu 7-6 la penalty-uri de bucureșteni, după 2-2 în timpul regulamentar. Arădenii și-au luat cupa și medaliile din mâna lui Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, șeful comisiei tehnice a FRF și Miodrag Belodedici, directorul centrelor de copii și juniori din partea FRF.  Medalia de bronz din acest an a Academiei UTA vine după cea de argint din vara trecută, când generația 2005 a pierdut finala Ligii de Tineret, 1-3, cu U. Craiova. (foto: Academia UTA, facebook)

Formații:

UTA: L. Roșu – Felea, Indreica, Marinescu, Ștef – Bărbat, Șiclovan (60 M. Rusu) – Calotă (74 Crainic), Țăroi (80 Centye), Dragoș (74 Nițu) – Huc (60 Popa-Leca). Rezerve neutilizate: Pleșca – Groza, M. Ene, Baba. Antrenori: Mihai Petcuț, Costel Bogoșel

Farul: Maer – C. Gheorghe, Căldăraru, Rîpeanu, Tinjala – Marchidan, D. Păun, Sima – Pătru, Somandru, Berchez. Au mai jucat: M. Coman, Oancea, Avramescu, Popeșteanu, Sima. Antrenor: Daniel Ochia

Arbitri: Arthur Răcoare (Curtea de Argeș) – Alexandru Crăciun (Onești), Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele) – Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea).

Facebook Comments