FOSTUL STELIST RICA NEAGA ESTE PREGATIT SA PREIA NATIONAL SEBIS

by Sorin Haut

Comitetul Director al clubului de pe malul Crişului Alb a analizat la sânge sezonul trecut, iar măsurile nu s-au lăsat aşteptate. Oficialii sebişeni au decis să schimbe liniile la nivel de conducere şi bancă tehnică, noul tandem pentru sezonul viitor al Ligii a III-a, cu acelaşi obiectiv de promovare, fiind Călin Cojocaru, manager sportiv şi Adrian Neaga, antrenor principal. Cei doi au făcut echipă şi în sezonul trecut din „C4”, la Millenium Giarmata, iar acum sunt gata să ducă Sebişul în eşalonul doi, aşa cum de doi ani visează primarul Gheorghe Feieş.

Chiar dacă încă instalarea tandemului Cojocaru – Neaga nu e încă oficială, fostul director sportiv al „milenarilor” a confirmat informaţia, urmând să sosească la Sebiş pe 1 iulie, pentru ca peste alte câteva zile să pregătească reunirea echipei. În condiţiile în care mulţi jucători şi-au manifestat intenţia de a părăsi Naţionalul, nu este exclus ca Rică Neaga să îşi aducă la Sebiş o parte din foştii jucători de la Giarmata, cu care a lucrat în sezonul trecut.

Facebook Comments