ELEVII DIN PECS STUDIAZA PATRIMONIUL CONSTRUIT AL ARADULUI

by Paula Craciun

Un grup de elevi și profesori din orașul ungar Pecs a vizitat ieri Primăria Municipiului Arad în cadrul unei excursii de studii cu tematica patrimoniului construit. Vizita în Arad se desfășoară în cadrul unui proiect educațional derulat de Asociația de Tineret SOPIANAE din Pecs, Consiliul Local Municipal  Pecs în colaborare cu Universitatea din Pecs și cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad.  Concursul pentru tineret  intitulat ,,DIRECȚIA ARAD !’’ a fost inițiat cu scopul de a descoperi și cunoaște mai bine patrimoniul Aradului ca oraș înfrățit al orașului Pecs.

Competiția on-line destinată elevilor claselor VII-XII din Pecs s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015 în  5 runde, cu următoarele tematici : istoria orașului Arad, Cetatea Aradului, dezvoltarea urbanistică a Aradului , patrimoniul construit al orașului, personalități care au vizitat Aradul, colaborările culturale ale municipalităților, organizarea de expoziții comune și evenimente culturale pentru cetățenii celor două orașe înfrățite. Au participat 68 de echipe de elevi din orașul Pecs și județul Baranya din Ungaria, totalizând 204 elevi. Municipiul Arad a sprijinit proiectul prin punerea la dispoziție de volume pentru documentarea elevilor, hărți și CD-uri de promovare și specialiști în istorie locală care au prezentat la Pecs și la Arad momente de referință din istoria patrimoniului construit al Aradului.

Echipa câștigătoare are ca premiu o excursie de studii în municipiul Arad și în județ în perioada 11-14 mai 2015, împreună cu un profesor însoțitor și cu reprezentanții organizației SOPIANAE.

Facebook Comments