DEZBATERE LA CJ ARAD PENTRU SUSȚINEREA PRODUSELOR ROMÂNEȘTI

by Dana B.

Consiliul Judeţean Arad a fost vineri, 01.07.2016, gazda unei dezbateri publice privind Legea comercializării produselor alimentare româneşti, dezbatere organizată în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

La dezbatere au participat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi unul din co-iniţiatorii acestei legi, Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ a judeţului Arad, producători locali, reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală, reprezentanţi ai patronatelor micilor producători, dar şi ai comercianţilor.

Legea prevede obligativitatea comercianţilor – persoane juridice autorizate – ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

În cadrul dezbaterii, Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a declarat că susţine politica de promovare a produselor arădene şi implicit a celor româneşti, fiind de părere că micii producători agricoli reprezintă un factor esenţial în sprijinirea şi dezvoltarea acestui domeniu. Judeţul Arad are un potenţial agricol de excepţie, care trebuie valorificat. „Este de datoria noastră, a autorităţilor, să încurajăm tinerii să acceseze fonduri pentru a-şi dezvolta mici ferme agricole, exploataţii performante, la nivel european, cu ajutorul cărora să promovăm acest potenţial dincolo de graniţele judeţului, dar şi ale ţării”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.

Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului, a subliniat că îşi doreşte un parteneriat între cele două instituţii, în vederea realizării unei pieţe de gros, care să ofere comercianţilor condiţii la standarde europene, în care să-şi comercializeze produsele locale. „În acest context, considerăm oportună consultarea cu fermierii reprezentativi, cât şi cu reprezentanţi ai marilor magazine româneşti din Arad pentru articularea unei poziţii unitare, care să fie transmisă şi decidenţilor din Guvernul României”.

Printre subiectele abordate s-au numărat eliminarea taxei de raft, care va avea un impact mai mare asupra producătorilor locali, dar şi educarea cetăţeanului, care trebuie să înţeleagă ceea ce i se oferă şi să aleagă în funcţie de calitate, nu doar de preţ. Un alt subiect aflat în dezbatere a fost acela al promovării produselor tradiţionale şi bio arădene, prezenţa lor în ţară. „Acest subiect poate fi o provocare pentru noi. Avem compartimente şi servicii la nivelul Consiliului Judeţean pe care vrem să le dezvoltăm şi aceste servicii să deservească la rândul lor cetăţenii”, a spus Claudia Boghicevici.

Iniţiativa acestei dezbateri a aparţinut Claudiei Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. „Vom centraliza datele obţinute în urma dezbaterii de astăzi, pentru a putea armoniza legea şi a o face cât mai eficientă pentru agenţii economici. Îmi doresc să avem produse româneşti de calitate, iar producătorii să nu fie nevoiţi să plătească taxe suplimentare pentru a accede în marile lanţuri de magazine”, a concluzionat Claudia Boghicevici.

Precizările producătorilor şi ale agenţilor economici vor fi înaintate parlamentarilor arădeni, pentru a fi susţinute la Bucureşti.

 

Facebook Comments