Comisia juridică a Senatului a respins grațierea faptelor de corupție

by Andreea Radu

Graţierea pedepselor pentru mită şi trafic de influenţă a fost respinsă, joi, în Comisia juridică a Senatului, după ce PNL şi USR au cerut reluarea votului dat miercuri, anunță antena3.ro.

Propunerea PNL şi USR de a respinge amendamentele prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi a fost adoptată cu 5 voturi ”pentru” (PNL, USR şi UDMR) şi 4 abţineri (PSD şi ALDE).

Premierul Sorin Grindeanu a scris miercuri pe Facebook că Guvernul nu susţine amendamentele propuse la proiectul de Lege privind graţierea adoptate, miercuri, în comisia juridică a Senatului, precizând că Executivul susţine Legea graţierii în forma propusă iniţial de Ministerul Justiţiei.

Facebook Comments