IULIA ALBU, REPLICI ACIDE PENTRU ANDREEA BĂLAN
Iulia Albu a fost din nou necruțătoare cu ținutele unor vedete de la noi. Andreea Bălan a fost luată în vizor și de această dată, însă fosta soție a lui Mihai Albu a avut și câteva cuvinte de laudă la adresa artistei, însărcinată în aproape cinci luni. „Dacă s-ar fi întâlnit...
OANA ZĂVORANU ÎMPLINESTE 42 DE ANI
Astăzi este ziua Oanei Zăvoranu. Vedeta împlinește 42 de ani, iar prima persoană care a impresionat-o cu un mesj emoționant, a fost Alex, cel care în urmă cu o săptămână i-a devenit soț. Acesta a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare, alături de care a atașat și o...
AMBER HEARD RENUNŢĂ LA SPRIJINUL FINANCIAR TEMPORAR DE LA JOHNNI DEPP
Amber Heard a luat o decizie radicală, în urma scandalului cu fostul soț, pe care l-a acuzat de violență. Actrița şi-ar fi retras cererea pe care o înaintase în instanţă pentru a primi sprijin financiar temporar de la Johnny Depp. Hotărârea vine după ce mass-media a măsluit...
SEBASTIAN PAPAIANI ARE NEVOIE DE GÂNDURILE NOASTRE BUNE
Din păcate, starea actorului Sebastian Papaiani nu este tocmai bună, potrivit apropiaților. Acesta se află încă în spital, acolo unde a fost internat pe 23 mai. Soția îi este alături și speră într-o minune, pentru ca soțul ei să revină cât mai repede pe scenă. Din păcat, potrivit...
ARTISTUL ROMÂN CARE ÎI FACE CONCURENŢĂ LUI DORIAN POPA
Un nou musculos și-a făcut apariția în showbizul autohton, făcându-le concurență mult mai celebrilor Dorian Popa, Alex Velea, Connect-R și Sonny Flame, artiști cunoscuți nu doar pentru veleitățile artistice, ci si pentru aspectul fizic atent lucrat la sala de fitness. Costantino Toma,...
DOUĂ CUPLURI, ÎN PRAGUL DIVORŢULUI LA HOLLYWOOD
Încă două divorțuri la Hollywood. Revista americană InTouch anunță că mariajul Angelinei Jolie cu Brad Pitt se apropie de sfârșit și la fel și cel al lui Jennifer Aniston cu Justin Theroux. O sursă apropiată cuplului Jolie-Pitt a dezvăluit pentru publicația menționată că cei doi...
DOINIŢA OANCEA, LIPSITĂ DE GRIJI FINANCIARE
Învățată de copil cu munca, dar și cu valoarea banului, Doinița Oancea a știut cum să-și gestioneze încasările, dar și când să facă risipă. În momentul de față, vedeta TV declară că e perfect mulțumită de statutul ei financiar și că este într-o perioadă în care-și...
LILI SANDU ÎŞI CAUTĂ UN LOC ÎN TELEVIZIUNILE DIN ROMÂNIA
A încercat… Oceanul cu degetul, în SUA, doar că nu a fost să fie. Întoară acasă cu coada între picioare, Lili Sandu nu ratează nici un casting și profită de notorietatea dobândită în ”Ferma Vedetelor”, pentru a încerca din nou să dea lovitura, în țara sa natală. A plecat cu...
DIN MISS FACEBOOK A AJUNS MISS RECEPŢIONERĂ
Iulia Mladin, tânăra cunoscută drept prima câștigătoare a concursului Miss Facebook, nu mai promovează nud potențialul turistic al țării, căci s-a angajat recepționeră la un hotel central din București. Cea care l-a inspirat pe tăticul Playboy-ului românesc, Dan Silviu Boerescu,...
PĂRUL, COŞMARUL LUI JENNIFER ANISTON
Jennifer Aniston a fost desemnată de revista People cea mai frumoasă femeie din lume.Însă, nu foarte mulți știu că actrița în vârstă de 47 de ani are un mare complex. Vedeta a vorbit despre ceea ce o nemulțumește cel mai mult la ea. ”Poate părea ironic, dar părul este cel mai mare...
CHELOO VA FI TATĂ PENTRU A TREIA OARĂ
Daniela Elena, actuala parteneră a artistului, îi va mai dărui un copil, peste aproximativ șapte luni. Bucurie mare în familia lui Cătălin Ștefan Ion, alias Cheloo. Iubita sa, Daniela Elena, este din nou înăsărcinată, în aproximativ zece săptămâni, și viitorii părinți își fac...
ANGELINA JOLIE AR PUTEA JUCA ÎN ORIENT EXPRESS
Angelina Jolie ar putea juca în adaptarea cinematografică a romanului Agathei Christie, „Orient Express”, într-un rol făcut faimos de Lauren Bacall în filmul regizat de Sidney Lumet în 1974. Noul film regizat de Kenneth Branagh, și va juca rolul detectivului Hercule Poirot. Potrivit The...
FIICA LUI MARIUS ŢEICU ARE MARE NEVOIE DE AJUTOR
Fiica lui Marius Țeicu se luptă de ceva vreme cu o boală cruntă, iar acum tânăra are nevoie din nou de ajutor. Patricia Țeicu Rădulescu a făcut un apel disperat pe contul de socializare, pentru ca oamenii să doneze sânge. Viața ei este în pericol, iar prietenii virtuali s-au mobilizat...
ANDREEA RAICU ŞI CĂRŢILE DE COLORAT
Pe lângă rochii, tricouri și accesorii, Andreea Raicu mai vinde agende, iar mai nou și cărți de colorat pentru adulți. Conceptul nu îi aparține vedetei TV, însă, deoarece în România nu exista așa ceva, i-a venit ideea să ofere publicului o posibilitate de a face terapie prin culori....
TUDOR CHIRILĂ SE IMPLICĂ ÎN SCANDALUL VOTURILOR
Tudor Chirilă se implică în scandalul momentului, legat de alegerile locale. Aproximativ 250.000 de buletine de vot nu ies la socoteală în tabelul BEC cu rezultatele provizorii ale alegerilor din Bucureşti. Artistul a postat un mesaj dur pe contul de socializare, prin care cere renumărarea...